Ca un prin pas în această relansare în industria muzicală din România, Raluca s-a înscris la Festivalul Cerbul de Aur, unde a luat doar premiul pentru „Interpretare”. Chiar dacă în copilărie și adolescență a câștigat mai toate competițiile la care a participat, faptul că nu a luat marele trofeu nu a descurajat-o.

„Nu e vorba despre curaj, curaj am, cu îndrăzneala stau mai prost. Într-adevăr am cântat de la 9 ani până la 20. Intens, adică săptămânal eram pe scenă, cu concerte, interviuri, filmări, după care am simțit nevoia de o pauză. Am urmat Facultatea de Asistență Socială și Sociologie, apoi un Master pe Consiliere în Asistență Socială, după care a venit familia, primul copil, al doilea, al treilea, acum am cinci copii și vă dați seama că am avut nevoie de liniște, ca să mă pot ocupa de ei”, ne-a povestit Raluca, în timp ce mintea îi era împărțită între momentul în care va urca pe scenă, cei patru copii pe care îi avea departe de ea, dar și mezina care o aștepta la hotel!

„Acum sunt pregătită. Deja ei sunt mai mari, deja mă mai lasă să mai plec un pic de acasă, câteva ore, dar apoi mă întorc la responsabilitățile mele. Pe patru dintre ei i-am lăsat cu mama, la Mangalia, deja am aproape două săptămâni de când nu i-am văzut și nu mai pot de dor. Pe cea mică am lăsat-o cu soțul meu la hotel. Are un an și trei luni”, a mai spus Raluca Blejușcă.

Va aborda un stil aparte

Dacă ar fi câștigat marele premiu în valoare de 25.000 de euro, Raluca ar fi folosit toți acei bani pentru cariera ei artistică. Însă cum acest lucru nu s-a întâmplat, artistei nu îi rămâne decât să strângă singură suma de bani necesară pentru lansarea albumului și pregătirea următoarelor videoclipuri.

„Aș investi în următoarele mele videoclipuri și le-aș face așa cum vreau eu, fără să-mi impună nimeni de la casa de producție cum să stau, ce să fac. Vreau să-mi reiau activitatea artistică. Eu deja de doi ani lucrez la un album, este gata, numai că tot ce s-a făcut la studio vreau să transpunem live cu orchestra, să fie un album 100% live”, ne-a declarat Raluca, mărturisindu-ne că revenirea ei va fi cu un stil pop, cu influențe dramatice.

„Nu mai abordez stilul dance în nici un caz. Este un stil pop, cu influențe din muzică de film. Mai nou, asta este ceea ce mă pasionează, soundstrack-uri de film. De fapt așa am reînceput să cânt. M-a contactat un regizor, Andrei Negoiță, care mi-a spus că-l interesează vocea mea, că e un pic mai dramatică și s-ar potrivi perfect pe o coloană sonoră. Încet, încet m-am reapucat, am făcut o melodie, apoi două, până când a ieșit un album cu care am curaj să ies din nou în față”, a mai spus artista.

VIDEO: Cosmin Nistor

FOTO: Dumitru Angelescu


CITEȘTE ȘI:

Guvernul continuă să ascundă cifrele fermei de porci a lui Dragnea jr, dar crescătoria confirmă dezvăluirile din Libertatea! Ferma avea 9.000 de porci la începutul anului și-a rămas cu 3.000 când s-a generalizat molima

 
 

Urmărește-ne pe Google News