Pavel Bartoș a exersat pe fete

Prezentatorul emisiunii “Românii au talent” jonglează cu rimele din școala generală și are ocazia să le exerseze constant.

“O să vă uimesc, chiar am avut aptitudini, le mai am, pentru că scriu scenariul la ‹‹Vocea României››, scenariul este în rime. Prima poezie cred că am scris-o undeva în clasa a doua, când am descoperit rima. A fost foarte pură poezia, a fost dedicată învățătoarei, pentru că nu îmi venea să cred că mi-a ieșit. Că după aceea am exersat pe fete… Mi-am dat seama că funcționează abia în clasa a șasea sau a șaptea, dar deja trecuse un anumit timp”, a declarat, pentru Libertatea, Pavel Bartoș.

Vedeta Pro TV ne-a dat un exemplu de “poezie de dragoste” din perioada respectivă. “Și am plecat de acasă/ Și nu era ușa încuiată/ Dar mă bucur mult/Că ai apărut!”

Vizante, scriitor din amor

Actorul Marius Florea Vizante recunoaște că a acordat importanță poeziei datorită unei profesoare. După ce și-a autoevaluat talentul, a decis că e mai bine doar să recite poeziilor unor poeți celebri. Conform propriilor mărturisiri el a înregistrat un real succes în rândul fetelor.

“Prima poezie cred că am scris-o prin clasa a șasea, eram fascinat de profesoara de limbă română, doamna Irimia, și pentru că avea un farmec nebun, era o doamnă așa subțire, de mare calitate, pur și simplu am simțit nevoia să-i demonstrez că am înțeles mesajul, că ar trebui să mai citim, să ne uităm și la poezie, nu numai la proză.
Pe vremea aceea la televizor nu aveai ce vedea….două ore cu Ceaușescu. Și atunci am scris prima poezie. După care am și intrat în cercul de creație literară al școlii. Nu am performat pe poezie, deci nu vă pot spune ce am scris, pentru că nu mai țin minte. Mi-am dat seama de atunci că a fost frumos, dar atât. Am scris de mai multe ori, când am fost îndrăgostit, în adolescență, poezii pentru ele.
Am cucerit făcând recitaluri de poezie în liceu. A funcționat, dar nu erau scrise de mine. Și era o oarecare îndrăzneală în perioada aceea: am făcut, spre exemplu, un spectacol Labiș, un spectacol Nichita Stănescu și în perioada respectivă nu erau cei mai agreați poeți”, ne-a povestit Vizante.

Răzvan Simion, ”Dacă nu aveți bani, apucați-vă de poezie!

Simpaticul prezentator de la matinalul Antenei 1 a exersat și el în copilărie acest gen literar. “Cred că aveam vreo 13 – 14 ani. Primele poezii erau de fapt compilații din ce citisem eu de pe la alții, asta era foarte amuzant și, la un moment dat, o fată s-a prins și a zis “hm”. Era din Verlaine și s-a prins și de atunci am zis să nu mai…”, a declarat, pentru Libertatea, Răzvan Simion.

Creațiile proprii au fost notat în caiete, care se află în prezent la Reșița, orașul lui natal. Vedeta Antenei 1 își amintește că îi era foarte ușor să intre în grațiile fetelor și să le dea gata cu câte o poezie.

Da, păi era singura mea armă, bani să le duc în vacanță nu aveam și atunci cu o poezie și cu o mina ușor romantică puteai să faci chestia asta. Recomand! Dacă nu aveți bani, apucați-vă de poezie!”, ne-a dezvăluit el “rețeta” de cucerire de la acea vreme. După experimentele făcute și care s-au bucurat de apreciere din partea reprezentantelor sexului frumos, Răzvan a ajuns la o concluzie: “Am trecut prin foarte multe curente literare, am fost un versificator de cea mai joasă speță, adică să nu crezi că alea sunt poezii, valoarea poetică e zero. De obicei îmi notam pentru cine scriam ca să nu uit…”.

Tavi Clonda a mizat pe versuri cântate

Soțul Gabrielei Cristea s-a remarcat în liceu nu prin poezie, ci prin muzică. În prezent, creațiile lui sunt dedicate vedetei TV.

“Poezie pusă pe muzică, pentru că nu prea scriu poezii, scriu mai mult versuri pentru cântece, cea mai recentă piesă a mea se cheamă ‹‹Numele tău››. Primul cântec cred că l-am scris în liceu, când aveam vreo 17 ani și probabil colegei de bancă l-am dedicat, nu mai știu. Gabrielei i-am dedicat piesa ‹‹Felul tău de a fi››, și piesa ‹‹Tu și eu››, ‹‹Iubește-mă și taci››, a spus el.

Suferința, muza Andreei Mantea

Prezentatoarea emisiunii “Wowbiz” a așternut pe hârtie propriile trăiri încă din școala generală. “Au fost așa câteva versuri, aveau și rimă, bine, nu cine știe ce, e o drama pentru că sufeream foarte tare. Nu știu dacă eram în clasa a opta sau a șaptea, vedeam așa totul în negru, la un moment dat, totul gri . Eram foarte supărată, nu mai țin minte de ce, dar a fost o poezie din asta mai dramatică”, a declarat, pentru Libertatea, Andreea Mantea.

Bruneta recunoaște că fiorul artistic și-a făcut din nou simțită prezența tot într-o perioadă sumbră din viața ei. Așa că vedeta Kanal D a pus cap la cap ideile. Știe pe de rost versurile, semn că perioda respectivă a marcat-o.

“La un moment dat am simțit nevoia să scriu cuiva o poezie și am scris-o. Nu vă zic poezia, o știu pe dinafară. Nu pot. Și asta e cu durere. Când suferința este prea mare și nu mai poți să o duci, te apuci și scrii, nu știu ce să zic, dar așa s-a întâmplat”, ne-a mărturisit Andreea Mantea.

Amalia Enache smulgea lacrimi cu interpretarea

Prezentatoarea știrilor de la Pro TV a fost dintotdeauna atrasă de poezii, chiar dacă nu și-a pus amprenta pe vreuna. A rămas consecventă acestui stil și se relaxează delectându-se cu operele unor poeți consacrați.

“Nu am scris poezii, dar de mică m-am remarcat spunând poezii. Așa a început cariera mea, care mai târziu avea să se transforme într-o carieră de televiziune. Încă de la grădiniță eram acel copil care urca pe scenă și când își termina poezia mai zicea: ‹‹Dar eu mai știu una și mai știu una››, știam toate poeziile și ținta mea era să nu părăsesc scena până nu văd cel puțin trei mămici în sală că plâng. Recitam ‹‹Moartea căprioarei››, ‹‹Mistrețul cu colți de argint››, toate poeziile astea foarte grele pentru un copilaș. În continuare citesc foarte multe poezii”, ne-a spus Amalia Enache. Știrista ne-a recitat o parte din poezia ei preferată -“Astăzi ne despărțim” a lui Ștefan Augustin Doinaș.

Andreea Esca, versuri și băieți

Știrista de la Pro TV a deslușit tainele poeziei în perioada în care era elevă, când a avut și prima chemare în acest sens. Și pentru că rezultatul a mulțumit-o, a continuat să exerseze. “Cred că am scris undeva prin școala generală și pe urmă prin liceu. Și mai târziu am scris poezii, da, sunt momente în care am chef să scriu poezie, dar nu cred că sunt extrem de talentată”, este de părere Andreea Esca.

Vedeta consideră că poeziile fetelor de cele mai multe ori sunt legate de băieți. “Nu știu dacă neapărat că sufeream sau pur și simplu că trăiam o poveste frumoasă”, a punctat ea. Ne-a și citit poezia preferată, care i-a fost dedicată recent la lansarea site-ului său.

Ilinca Vandici, creație pentru mama

Vedeta Kanal D își amintește cu drag de momentul în care și-a exprimat în versuri dragostea pentru femeia care i-a dat viață. S-a întâmplat în școala generală și în luna martie, de ziua dedicată femeilor. “Prima poezie cred că am scris-o când aveam 7-8 ani, de 8 martie, pentru mama. Nu mai știu să spun acum cum suna, dar îi dedicam toată dragostea mea și o asemănam cu soarele și cu stelele, asta țin minte și ea îmi aduce aminte de fiecare dată despre asta. Era o exprimare a dragostei inocente, pe care o simțeam la vremea respectivă. Acum e un alt soi de dragoste pentru mama, nu mai este inocentă, este cât se poate de gândită și de simțită și de prezentă. Îmi aduc aminte cu bucurie despre ce s-a întâmplat în perioada respectivă”, a declarat, pentru Libertatea, Ilinca Vandici.

Doamna Vandici rămâne singura persoană căreia fiica ei i-a dedicat vreo creație. “De atunci cred că nu am mai scris poezii. Nu știu dacă sunt bună neapărat la făcut rime, însă scriu de fiecare dată compuneri, material ce seamănă mai ușor a povești, decât a poezie, pentru că la asta simt eu că sunt ușor mai talentată. Nu am scris niciodată ceva pentru cineva”, a precizat Ilinca.

Poezia ei preferată rămâne Luceafărul lui Mihai Eminescu, despre care are o amintire frumoasă. “Pe vremea aceea cred că am și făcut o punere în scenă și am făcut o coregrafie, un dans între un băiat și o fată pe baza versurilor, adică cineva recita în spate și noi dansam undeva pe scenă”, a adăugat ea.

FOTO: Dumitru Angelescu / Vlad Chirea

 
 

Urmărește-ne pe Google News