La mai bine de patru ani de când experimentează rolul de mamă, artista este dispusă să ia din nou o pauză de maternitate pentru aducerea pe lume a încă unui urmaș.
Elena Gheorghe îmbină utilul cu plăcutul, reușind să combine armonios cariera cu viața de familie. Micuțul Nicholas îi umple sufletul de fericire, iar clipele petrecute în preajma fiului ei sunt cele mai dragi. Cum puștiul a crescut și se descurcă ușor cu el, vedeta și soțul ei, Cornel Ene, au decis că e timpul potrivit pentru a avea încă un bebeluș. Așa că din moment în moment, dorința lor arzătoare ar putea prinde contur. “Anul ăsta am zis că ne lăsăm în voia sorții și, de ce nu? Ne dorim să avem o familie mai mare, în primul rând ne dorim un frățior sau o surioară pentru Nicholas. Și eu și Cornel am crescut cu frați și nu se compară cu nimic să ai frați, să le poți spune și lucrurile fericite și lucrurile mai puțin fericite din viața ta. Ai cu cine să îți împărtășești gândurile, e într-adevăr o bogăție să ai frate sau soră”, a declarat, pentru Libertatea, Elena Gheorghe.