Copiii lui Ellie White sunt aproape dependenți de artistă, în mod special fiica ei, Maria. În vârstă de aproape doi ani, mezina familiei este în continuare hrănită la sân, iar Ellie nu pare să vrea să renunțe la alăptat prea curând.

„La noi a fost o situație cumva mai complicată, ciudată să zic așa. La Mihăiță am vrut să alăptez, dar din cauza faptului că a fost hrănit cu lapte praf încă din spital și din cauza lipsei de informație din partea mea, recunosc că aici este vina mea și mi-o asum, dar din păcate nu mai am cum să întorc timpul, nu l-am alăptat decât patru luni și jumătate. Am suferit foarte mult și am zis că la al doilea copil o să mă „răzbun” și m-am răzbunat: a fost alăptată exclusiv până la șase luni, iar după aceea concomitent cu alimentația. Acum mănâncă de toate, absolut de toate, dar bineînțeles rămâne și sânul și am zis că o să o duc până la doi ani. Are un an și opt luni, mai avem patru luni. După doi ani începem încet-încet să renunțăm”, ne-a declarat cântăreața.

Ellie White își alăptează fiica pentru a-i crește imunitatea

Artista spune că nu este deloc un chin pentru ea, ci este o adevărată plăcere, mai ales că laptele matern este mai mult decât benefic pentru organisumul bebelușului. Dat fiind faptul că este la al doilea copil, iar pe Mihăiță nu l-a putut alăpta prea mult timp, Ellie a ajuns la concluzia că laptele matern crește imunitatea micuților. „Mihăiță, care a fost crescut mai mult cu lapte praf, a răcit mult mai repede, a luat imediat viroze de la gradiniță, în schimb Maria este mai rezistentă”, a mai spus cântăreața.

Urmărește-ne pe Google News