Rămasă singură în țară, după ce și fiul său a plecat peste hotare, Eugenia Șerban se bucură în aceste zile de prezența mamei sale. Ea va petrece Crăciunul în compania acesteia, dar a și prietenilor, pe care i-a invitat la ea acasă.
Motiv pentru care actrița se va întoarec din nou în.. bucătărie. Asta după o pauză de aproximativ un an, în care nu prea a mai gătim, întrucât nu avea pentru cine s-o facă. Totodată, Eugenia este fericită pentru că mama sa îi este în aceste zile alături.
”Mama vine rar în România, stă mai mult în Canada, la surori. Fiul meu e în Anglia, de o lună și ceva nu l-am mai văzut. Acum mă bucur că nu mai trebuie să gătesc în fiecare zi. O să o fac însă de sărbători. Am prietenii care vor trece pe la mine..dar nu așa de mult ca în ceilalți ani, ținând cont că e mama acasă”.
Altfel, Eugenia nu-și face mari speranțe în ceea ce pruvește cadourile de la Moș Crăciun.
”La ăștia mai în vârstă vine mai rar. Eu îmi doresc foarte multe, dar lucrurile care se spun nu se îndeplinesc”, spune ea.
Îi e dor de fiul ei
Eugenia a avut tot timpul o relație foarte apropiată de băiatul său, până mai ieri singura ei rudă rămasă în țară. De o lună și ceva însă, acesta a plecat să-și încerce norocul în Anglia. De atunci ea nu l-a mai văzut, iar dorul de el o mistuie. Chiar dacă actrița a avut timp să se obișnuiască cu ideea încă de acum un an, când Lorans a stat pentru o perioadă în Cehia, unde a urmat un masterat în domeniul turismului. Ea își umple însă golul lăsat de plecarea fiului, cu peste 200 de copii de la câteva grădinițe din Capitală, unde predă actorie. Totodată, Eugenia este fericită pentru că mama sa îi este în aceste zile alături.
Citește și: Eugenia Șerban, soacră pentru toate fostele iubite ale fiului ei