Printre organizatori, invitați și mai ales spectatori, ieșea în evidență un pui de om, care stătea cuminte și asculta muzica din Piața Sfatului. Fiul prezentatoarei TV Florina Constantinescu nu voia deloc să doarmă, ci s-a arătat extrem de activ pe toată perioada festivalului. „De fapt, eu am venit cu Cerbul de Aur pentru că în momentul în care am născut am zis că am venit cu foarte mult noroc și le-am promis colegilor mei din televiziune că o să fiu alături de ei și o să-i ajut, așa că sunt oarecum la muncă, pentru că mă ocup de artiștii străini, de Gigliola Cinquetti și Elenis Foureira. Atât timp cât bebe e cuminte și mă ajută, și stă cuminte, îmi e ușor. Plus că-i priește aerul, îi place muzica, deci totul e în regulă. Chiar cred că am bătut un record, pentru că nu știu dacă a îndrăznit cineva la șase săptămâni să aducă bebelușul la un concert de mare anvergură. E cel mai mic fan al Cerbului de Aur”, ne-a povestit Florina în timpul festivalului.
Fiul Florinei Constantinescu a fost cel mai mic spectator la Cerbul de Aur și va fi și cel mai mic membru al emisiunii mamei sale
Vedeta TVR ne-a mai spus că va sta în concediu de maternitate toată luna septembrie, după care se va întoarce pe micul ecran: „În octombrie reîncep emisiunea, dar bebe o să vină cu mine. Sunt în căutarea, cu ocazia asta fac și anunțul, unei doamne drăguțe care este dispusă să mă ajute cu bebe, o doamnă pe care să o iau cu mine peste tot, inclusiv la televiziune și să mă ajute cât am emisiune în direct, să stea cu el. Să aibă undeva peste 35 de ani, să aibă copii, să iubească neapărat copiii, să fie cu mine de la 10 dimineața până la 14 când termin emisiunea sau 16, dacă își dorește, de luni până joi. Doar pentru cel mic îmi trebuie bonă, cu celălalt stă mama. Cel mare va merge și la grădiniță anul acesta așa că este rezolvat plus că nu vrea să mai vină acasă, s-a îndrăgostit de casa bunicilor. I-am făcut acolo, ce-i drept, un parc de distracții și e toată casa a lui. Are o bunică, o străbunică și un bunic care îi acordă atenție non-stop, așa că nu mai vrea copilul să vină acasă”.
Deși a trecut puțin timp de când a devenit mămică, Florina arată extrem de bine, iar asta, fără să facă prea mare efort. „Mi-a recomandat doctorița să stau cumințică patru luni, să nu mă gândesc cum să slăbesc, dar se pare că alăptatul îmi priește sau îmi priesc nopțile nedormite. Deși e cuminte, bebe se trezește, pentru că este foarte mâncăcios, și de 2-3 ori pe noapte. Iar dacă i s-a făcut foame, aia e, oriunde sunt, încerc, pe cât posibil, să-l alăptez”.
VIDEO: Cosmin Nistor
FOTO: Dumitru Angelescu
CITEȘTE ȘI:
VIDEO EXCLUSIV/ Mădălin Voicu, nostalgii din anii 70: „Eram prieten cu toți artiștii care veneau în România: Jacques Hustin, Johnny Hallyday, France Gall”