Sorina Docuz spune că viața de după divorțul de Negoiță nu s-a schimbat foarte mult. ”Mi-am continuat viața pe care o aveam înainte, doar că singură. Împreună cu mama mea am făcut un mic atelier de croitorie și îmi promovez produsele încântată fiind de ceea ce facem. O ajut foarte mult pe mama. Ea le face efectiv, ea este croitoreasă de mai bine de 25 de ani, iar eu o ajut cu promovarea și cu vânzarea și cu tot ce ține de partea de marketing și de vânzare”, a spus pentru Libertatea fosta doamnă Negoiță. Pe lângă atelierul de croitorie, Sorina mai deține și un supermarket, tot o afacere de familie.

”Avem un business de familie, suntem toți uniți și asta a contat foarte mult pentru mine ca persoană și după divorț. Ei m-au susținut foarte mult și le mulțumesc pentru asta”, a spus Sorina cu emoție în glas.

Și chiar dacă primarul are alte preocupări amoroase, el își vizitează fosta soție săptămânal.

Primarul o vizitează săptămânal

”Vine la fiul nostru în fiecare săptămână, îl ia în weekend, chiar este un tată grijuliu și apreciez foarte mult la el chestia asta. Îi face bine să stea cu copiii și mă bucur și sper să păstreze relația”, a mărturisit fosta doamnă Negoiță pentru reporterii ziarului Libertatea.

Ajutată de mamă și mătușă, Sorina spune că atunci când este la atelier, micuțul Vlad stă la creșă. ”Sunt speriată în perioada aceasta pentru că a răcit destul de des, el merge la creșă, și am avut săptămâna trecută două zile cu febră 40 și m-am panicat. Orice mămică se panichează în astfel de momente, dar am trecut cu bine. Am fost de două ori la spital, am luat pastilele recomandate și acum suntem bine. Suntem iar la creșă. Dar nu durează mult… Vreo șapte zile și ne întoarcem la medicamente”, a mai spus fostul manechin.

Foto:Dumitru Angelescu

Urmărește-ne pe Google News