De aproximativ doi ani, Gabi Cristea și soțul său, Tavi Clonda, lucrează de zor la casa visurilor lor.

Foto: Dumitru ANGHELESCU

Este vorba despre vila din Corbeanca, în care se vor muta atunci când va fi gata. Ambii își doresc ca acest lucru să se întâmple cât mai repede, dar sunt conștienți că totuși mai au un pic de așteptat.

”E casa visurilor noastre. Noi am desenat-o. Inițial, am vrut să facem una mai mică. Fără însă să ne dăm seama ce implică din punct de vedere financiar tot ce am visat.. ne-am așezat la masă și ne-am întrebat ce-și dorește fiecare și ce vom avea extra. Practic, ne-am satisfăcut toate dorințele. Ar fi trebuit deja să ne mutăm, ne-am cumpărat terenul acum trei ani, iar în aprilie se fac doi ani de când lucrăm la ea”, a mărturisit Gabriela Cristea pentru Libertatea.

Cum va arăta casa visurilor lor? Ei bine, aceasta nu va fi doar una spațioasă, cu vreo cinci camere, ci și un colț de liniște și de relaxare.

”El și-a făcut un studio și o sală de repetiție. Avem o terasă foarte mare. Precum și o sală de sport, a noastră”, a completat prezentatoarea tv. ”Dar și un loc de spa, un biliard, o masă de pin-pong”, a completat Tavi Clonda.

Chiar dacă încă nu au copii, cei doi soți au proiectat deja și două camere pentru bebeluși!

”Avem două camere, pentru minim doi copii. Doamne ajută, să vină primul, apoi și al doilea”, a mărturisit Gabi Cristea.

Atelieri de creație în…pod

Vedeta Kanal D a povestit și cum a ajuns să-și proiecteze un atelier de croitorie în podul casei. ”Am descoperit că podul pe care nu vroiam să-l amenajăm este foarte spațios. Și mi-am făcut un atelier unde să stau eu să lucrez. Îmi place să coitoresc”, a mai spus aceasta.

Citește și: VIDEO EXCLUSIV/ Gabriela Cristea a apelat la un specialist în probleme de fertilitate pentru a-și vedea împlinit visul de a deveni mamă

 
 

Urmărește-ne pe Google News