Gabi și Tavi sunt pregătiți din toate punctele de vedete pentru unul sau mai mulți copii. Chiar și casa au gândit-o cu camere pentru bebeluși, așa că este clar că nu concep să nu fie părinți.
“Avem două camere, pentru cel puțin doi copii. Doamne ajută să vină primul, apoi și al doilea”, ne-a mărturisit prezentatoarea TV.
“Niciunul nu ne dorim în mod special fată sau băiat. Eu am un nepoțel pe care-l iubesc foarte mult, dar îmi plac și fetițele. Aș vrea și băiat, și fetiță, dar nu contează. Gemeni chiar! Și sănătoși să fie”, a completat-o soțul ei.
O singură problemă există și îi supără pe amândoi destul de mult: Gabi nu a reușit până acum să rămână gravidă. Și nu se poate spune că nu a făcut eforturi. Când a văzut că nu se întâmplă minunea, a luat drumul medicilor, a cerut păreri, a făcut analize, apoi a recurs la tratamente hormonale, chiar dacă asta a însemnat kilograme în plus și compromiterea siluetei. Când nici asta nu a dat rezultate, cei doi s-au așezat la o discuție, au întors problema pe toate părțile și au decis: răresc vizitele la medic și alocă, în schimb, mai mult timp ”metodei tradiționale”: sexul.
Foto: Dumitru ANGELESCU
“Vizite la medici au fost. Destul de multe. Dar știi ce am zis? Gata, lasă-ne cu doctorul, mai bine să ne iubim”, a recunoscut Gabi.
Dacă soarta le va fi potrivnică până la capăt, e posibil să adopte ca să-și vadă visul împlinit. Amână însă acest moment.
“Nu am discutat concret despre adopție, dar nu suntem închiși la ideea aceasta”, ne-a spus Gabriela Cristea. “Încă luptăm să-l facem pe al nostru”, a adăugat Tavi.
Citește și: Gabriela Cristea a fost la un pas să fie zdrobită de un reflector de 60 Kg. Și-a văzut moartea cu ochii