Gabriela Cristea și Tavi Clonda vor năși un băiețel, copilul partenerei de afaceri a șatenei. În urmă cu câțiva ani, vedeta TV și amica ai au deschis un atelier de rochii de mireasă. Deși afacerea a mers ca pe roate, cele două femei au luat o decizie neașteptată în privința atelierului. “Nu îl mai am, pentru că nu am avut când să mă ocup. A început să fie din ce în ce mai aglomerat programul și, din păcate, partenera mea de afaceri tocmai ce a născut și atunci a trebuit să luăm o pauză pentru moment, pentru că nu avea efectiv cine să se ocupe. Și nu poți să delegi pe cineva, dacă nu te duci tu să fii acolo, nu merge. L-am închis anul trecut când ea a rămas însărcinată”, a declarat, pentru Libertatea, Gabriela Cristea.
Pentru prima data nașă de băiat
Chiar dacă au suspendat afacerea cu rochii de mireasă, Gabriela și prietena ei se înțeleg în continuare foarte bine și urmează să devină rude. Și asta pentru că femeia a vrut-o nașă pentru copilul ei. Propunerea acesteia a încântat-o foarte tare, mai ales că Pavel va fi primul ei fin. “E primul băiețel pe care îl botez, pentru că numai fete am botezat până acum. Sunt destul de emoționată la gândul acesta. Pentru Tavi este al treilea fin, pentru că am mai botezat o fetiță împreună. Eu am 5 finuțe și el ar fi primul fin. E foarte simpatic”, ne-a mărturisit vedeta Kanal D.
La ce oră se deschid secțiile de votare pentru alegerile prezidențiale din 24 noiembrie!