Prezentatoarea emisiunii “Bravo, ai stil!” nu e deranjată de diferența de 5 ani dintre ea și partenerul de viață, considerându-l matur și fiind mulțumită de compatibilitatea descoperintă între ei. “Consider că vârsta e doar o cifră, știu că este clișeistic, însă chiar asta cred. Am întâlnit oameni de 20 de ani care au gândire de 40 și am întâlnit oameni de 30 – 40 de ani, care au o gândire de 16. Eu personal nu simt că am 30 de ani, nici nu se vede că am 30 de ani, tocmai de aceea, pentru mine vârsta chiar nu contează absolut deloc, pentru mine contează faptul că suntem 2 oameni care rezonează și care s-au întâlnit pentru că așa trebuia să se întâmple, undeva la un nivel mult mai înalt decât putem noi înțelege”, a declarat, pentru Libertatea, Ilinca Vnadici înainte de avanpremiera filmului „Sully: Miracolul de pe râul Hudson”.

Ilinca Vandici

Ilinca Vandici i-a cunoscut deja părinții

Deși relația cu tânărul Andrei Neacșu a debutat în urmă cu doar câteva luni, se pare că lucrurile între ei evoluează destul de repede. Cei doi s-au integrat deja în familiile extinse, semn că treaba pare destul de serioasă între ei. “Mama nu l-a cunoscut deocamdată, pentru că este la Oradea, însă da, au vorbit! Bineînțeles că i-am cunoscut pe părinții lui Andrei”, a adăugat vedeta Kanal D.

FOTO: Gabriel Pătruț

Citește și:

VIDEO EXCLUSIV / Cum a ajuns Ilinca Vandici să fie ferită de veninul Iuliei Albu

 
 

Urmărește-ne pe Google News