Deși pare greu de crezut, Liviu Teodorescu a avut complexe din pricina înălțimii însă culmea, nu pentru că era prea înalt, ci că i se părea că este scund. „Cred că am făcut greșeala ca în clasa a 8-a am avut o colegă care era mai înaltă decât mine și m-a frustat rău treaba asta. Nu-mi venea să cred că o fată este mai înaltă decât mine, bine oricum ea era mai înaltă decât toți băieții din clasă. Atunci m-am frustrat tare și m-am rugat la Dumnezeu să fiu și eu mai înalt decât toți oamenii din jurul meu că nu-mi place să fiu mai mic. Și uite ce am ajuns. Cel mai înalt om de pe o rază destul de mare. Cred că în seara asta, aici, sunt cel mai înalt”, ne-a declarat amuzat Liviu.
Între timp, Liviu a trecut peste orice fel de frustrare și a ajuns să se accepte așa cum este, asumându-și înălțimea. „ N-are cum să te dezavantajeze nimic din ce îți asumi. La început au încercat cei care se ocupau de mine să mă pună să cânt pe scenă doar de jos și cu chitara, dar n-am suportat lucrul ăsta. Eu pe scenă simt nevoia să dărâm tobele, nu pot să stau jos. Cred că am avut frustrări când eram adolescent, dar asta până m-am obișnuit cu înălțimea asta și până mi-am asumat-o în totalitate”, ne-a mai spus Liviu, completând că spre norocul lui, își găsește și haine și pantofi pe măsurile lui. „Am norocul că sunt exact la limită, între a găsi haine în magazin și a nu găsi. Deci găsesc. La picior am 45, din nou măsura limită. Sunt ok chiar. Mă descurc”.
VIDEO: Cosmin Nistor
FOTO: Vlad Chirea
EXCLUSIV/ Acuzații grave la un an după moartea marelui muzician Cornel Vasile Panțir. Cine sunt vinovații