După ce anul trecut, tot în India, Loredana a compus piesa “Avatar”, s-a reîntors luna trecută pentru a filma și un videoclip. Coincidența a făcut ca, în timpul vizitei în India, Iulia Vântur să-și lanseze și ea primul videoclip la o piesă cântată în hindi. Loredana a rămas profund surprinsă de prestația Iulie și, după cum ne-a declarat, nu ar exclude ideea unei colaborări muzicale cu ea.

“De ce nu? Sunt foarte fericită pentru ea și chiar eram acolo, în India, când și-a lansat un single și i-am urat mult succes. M-a impresionat foarte tare tenacitatea și consecvența cu care ea a reușit să se impună într-o țară atât de mare”, ne-a declarat Loredana, completând că se simte extrem de atrasă de India și că, i-ar plăcea ca, la un moment dat, să locuiască mai mult timp în acele locuri.

Loredana vrea să colaboreze cu Iulia Vântur pe muzică indiană

Poate și faptul că l-a cunoscut personal pe Dalai Lama și a schimbat câteva cuvinte cu el a făcut-o pe Loredana Groza să se îndrăgostească și mai tare de India și de tot ce înseamnă această țară. Artista ne-a mai povestit că se simte atrasă de tot ce înseamnă India și cultura lor muzicală, astfel încât, nu este exclus ca, în curând, să vedem în show-urile ei și elemente orientale.

“Cu siguranță îți trebuie ani să înveți dansurile lor tradiționale, pentru că toate au o semnificație aparte, fiecare gest, dar am învățat să intru în flow-ul lor, dacă pot să zic asta. Îmi plac foarte mult dansurile și felul în care ei interpretează muzica prin dans”, ne-a mai povestit antrenoarea de la “Vocea României”.

FOTO: Dumitru Angelescu

VIDEO: Cosmin Nistor

 

 
 

Urmărește-ne pe Google News