Mark Stam compune piese de dragoste

Extrem de sincer, tânărul basarabean ne-a declarat că piesele lui de dragoste sunt reale, însă că, până la această vârstă nu a cunoscut adevărata iubire.

Compozitorul piesei „Doar noi” susține că inspirația îi vine chiar și în cele mai ciudate locuri. „Eu cred că artistul trebuie să-și compună piesele singur sau cel puțin să participe la creație pentru că piesele artistului sunt despre artist și despre emoțiile lui, stările, intențiile și așa mai departe”, ne-a spus Mark, motivând că deși nu a cunoscut iubirea adevărată, a avut perioade când a suferit din dragoste. „Suferă și băieții din dragoste. Suntem și noi oameni din păcate sau din fericire. Cred că mai mult eram agitat că nu am iubit cu adevărat, din plin, și așa ieșeau piesele. Am suferit din dragoste, să nu se înțeleagă greșit. Au fost scrise din propria experiență, dar nu pot să spun că am atins punctul acela limită. Iubirea este ceva cu mult mai puternic decât „îmi place de tine” sau „te îndrăgesc”.

Stam este conștient de faptul că va veni vremea când se va îndrăgosti nebunește, însă acest lucru nu-l sperie, ci mai mult, îl face să se gândească la faptul că acea stare îi va aduce și mai multă inspirație.

Dosarul 10 August 2018: reperele unui proces început cu 5 ani întârziere. Coloneii Cucoș, Cazan și Sindile sunt la câteva luni de achitare
Recomandări
Dosarul 10 August 2018: reperele unui proces început cu 5 ani întârziere. Coloneii Cucoș, Cazan și Sindile sunt la câteva luni de achitare

Mark Stam compune piese de dragoste

De multe ori inspirația apare spontan, cinstit îți spun că poate să vină și când speli vasele. Îți vine o linie melodică, o cânți de 2-3 ori și îți atrage atenția și atunci iei telefonul și începi să înregistrezi ideea, o asculți peste ceva timp și iar te apucă inspirația și scrii versurile. Așa iese. Câteodată poți să controlezi starea asta, gen că îți impui să compui ceva și ușor-ușor vin ideile”, ne-a mai declarat artistul, care, niciodată nu schimbă versurile unei piese sau linia melodică după ce a terminat-o de compus.„Nu prea îmi place să schimb piesele pentru că își pierd cumva farmecul și realitatea inițială. Nu sunt așa de cinstite dacă le modific, le cizelez, le corectez, schimb cuvintele”.

Mark Stam compune piese de dragoste

Mark Stam compune piese de dragoste de la versuri până la linia melodică

Tocmai această sinceritate, atât din viața de zi cu zi, cât și din piesele lui, a făcut ca Mark să fie apreciat de publicul din România.

„România m-a primit cu brațele deschise. Nu mă așteptam, dar asta nu înseamnă că trebuie să mă relaxez că, gata, publicul mă iubește. Nu. Trebuie să muncesc de 4-5 ori mai mult, căci acum este pe mine o presiune și o responsabilitate față de public, căci fanii sunt mult mai mulți și așteaptă piese noi, iposaze noi, teme noi”, a spus Marius, pe numele din buletin, care este dispus să facă drumuri dese între București și Chișinău, dacă publicul i-o cere. „Sunt dispus și am energia să fac drumuri dese România-Moldova și cu autocarul. Tot drumul ăsta lung am timp să analizez, să meditez un pic. Deși nu mă cunosc foarte bine cu băieții din trupa mea, ne știm de 2-3 luni, ne-am împrietenit foarte repede și cred că e o binecuvântare că i-am întâlnit. Chiar dacă sună cumva așa bisericesc, eu chiar cred așa simt, pentru că sunt niște oameni minunați cu care pot să dezvolt show-ul, iar oamenii să vadă mereu că avansăm”.

Similitudini în programele de guvernare: decalogul USR – AUR
Recomandări
Similitudini în programele de guvernare: decalogul USR – AUR

VIDEO: George Capoianu

CITEȘTE ȘI:

VIDEO/ Dan Negru a trăit spaima vieții la Moscova: „Din jeep au coborât doi găligani, care au venit spre mine…”

 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Câtă influență va avea Elon Musk în al doilea mandat de președinte al lui Trump: ”Multă! A apărut și în poza de familie”
Știrileprotv.ro
Câtă influență va avea Elon Musk în al doilea mandat de președinte al lui Trump: ”Multă! A apărut și în poza de familie”
Wow! Incredibil cum arată și cu ce se ocupă soția lui Marcel Ciolacu. Sunt căsătoriți de mai bine de 20 de ani, însă abia acum s-a aflat
Viva.ro
Wow! Incredibil cum arată și cu ce se ocupă soția lui Marcel Ciolacu. Sunt căsătoriți de mai bine de 20 de ani, însă abia acum s-a aflat
Cum arată soția și fiica lui lui Mihai Gâdea. Sunt superbe și parcă sunt surori. Cine este misterioasa Agatha Kundri Memete, soția realizatorului de la Antena 3
Libertateapentrufemei.ro
Cum arată soția și fiica lui lui Mihai Gâdea. Sunt superbe și parcă sunt surori. Cine este misterioasa Agatha Kundri Memete, soția realizatorului de la Antena 3
Orașul în care trăiesc cei mai mulți milionari. Numărul lor a trecut de 700
FANATIK.RO
Orașul în care trăiesc cei mai mulți milionari. Numărul lor a trecut de 700
Lovitură pentru Marian Iancu » Ce se întâmplă cu averea fostului patron din Liga 1
GSP.RO
Lovitură pentru Marian Iancu » Ce se întâmplă cu averea fostului patron din Liga 1
Regulile de la care Raluca Bădulescu nu se abate niciodată. De ce nu își serbează ziua de naștere, nu poartă ceas și nu are vreodată portofel la ea
Elle.ro
Regulile de la care Raluca Bădulescu nu se abate niciodată. De ce nu își serbează ziua de naștere, nu poartă ceas și nu are vreodată portofel la ea
'Faceți loc că începe show-ul!' La 54 de ani, Loredana Groza a renunțat de tot la haine! Imaginile au 'încins' internetul / FOTO
Unica.ro
'Faceți loc că începe show-ul!' La 54 de ani, Loredana Groza a renunțat de tot la haine! Imaginile au 'încins' internetul / FOTO
Cât costă noaptea de Revelion? Oferte spectaculoase pentru Revelion 2025
Financiarul.ro
Cât costă noaptea de Revelion? Oferte spectaculoase pentru Revelion 2025
"Un nenorocit de om, cum să facă aşa ceva". Filmul teribilului accident din Suceava, soldat cu cinci morţi. Trei familii înlăcrimate se pregătesc de înmormântare
Observatornews.ro
"Un nenorocit de om, cum să facă aşa ceva". Filmul teribilului accident din Suceava, soldat cu cinci morţi. Trei familii înlăcrimate se pregătesc de înmormântare
Horoscop 11 noiembrie 2024. Taurilor li se potrivește de minune invitația acestei zile la muncă și refuz al plăcerilor iluzorii
HOROSCOP
Horoscop 11 noiembrie 2024. Taurilor li se potrivește de minune invitația acestei zile la muncă și refuz al plăcerilor iluzorii

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI