Giulia Anghelescu este una dintre cele mai apreciate artiste de la noi, cu o carieră destul de înfloritoare și mai ales care a reușit să se mențină pe linia de plutire. Traseul ei în industria muzicală nu a fost unul deloc ușor și a început de la vârsta de 6 ani, când a participat la emisiunea concurs Tip Top Minitor și a cucerit juriul cu talentului ei. Rapid, a devenit un mini-star în orașul natal, Galați, având propriul fan-club, iar la vârsta de 11 ani Giulia a prezentat, la televiziunea locală, o emisiune pentru adolescenți. Tot atuncu a intrat în legătură cu numeroase personalități din România, personalități ce o inspiră și acum să-și dezvolte cariera.

„Laura Stoica este una dintre artistele de la noi care mă inspiră, mereu mi-a plăcut muzica ei, iar întâlnirile cu ea erau speciale. Ne-am cunoscut prin intermediul tatălui meu, care organiza evenimente, ea m-a ascultat cântând și îmi aduc aminte și acum de parcă s-ar fi întâmplat ieri, felul în care m-a încurajat să nu renunț la talentul meu!”, a declarat Giulia.

În anul 1994 Giulia a înființat la Galați, „Clubul Giulia”- un club destinat adolescenților pasionați de dans și muzică, iar în fiecare duminică de la ora 10:00 pregătea spectacole împreună cu cei interesați. Așa a prins curaj pe scenă și a devenit extrem de relaxată în fața publicului. În momentul de față Giulia se ocupă de noul ei proiect muzical „Ochii tăi”, un remake după celebra piesă a Elenei Cârstea, o piesă care marchează o nouă etapă în cariera ei.

 

Urmărește-ne pe Google News