Nico l-a cunoscut pe Ștefan Bănică în urmă cu ani, dar momentul în care acesta a strâns-o în brațe a fostul unul de-a dreptul emoționant pentru artistă! Totul s-a întâmplat cu ocazia show-ului ”Dansez pentru tine”, la care era concurentă iar el prezentator.

Ei bine, artista își amintește și acum, cu lux de amănunte, cele întâmplate. Dar și senzația avută când artistul său preferat i-a fost atât de aproape.

”Am avut cele mai mari emoții din viața mea.  În afară de soțul meu, el a fost a doua persoană care m-a strâns în brațe. Eram atât de aproape de el! Wow! Parcă atunci îl văzusem pentru prima oară, parcă eram o fană înrăită, nu știam ce se întâmplă cu mine. Piesa se numea ”Strânge-mă în brațe” și m-a strâns atât de mult. Îl iubesc foarte mult, este un om extraordinar de bun, un prieten adevărat, un artist excepțional. Un om care știe să-ți pună în valoare talentul, și mă refer aici la cei cu care colaborează”, a mărturisit Nico pentru Libertatea.

Artista nu ascunde faptul că ar face oricând un duet cu Ștefan Bănică junior și că ar pleca și într-un turneu cu el.

”Da, mi-aș dori  un turneu împreună cu el. E un om foarte haios, râzi tot timpul cu el. Chiar vorbeam cu fetele. Este un om excepțional”, a adăugat aceasta.

S-a însurat, recent, cu Lavinia Pârva!

În ceea ce-l privește pe Ștefan Bănică, artistul de care Nico se declară fascinată, acesta s-a însurat, recent, cu Lavinia Pîrva, partenera sa de după divorțul de Andreea Marin. Evenimentul a avut loc în mare secret, în Bulgaria. Ulterior, Bănică a recunoscut că s-a căsătorit cu cea căreia, de altfel, l-a inspirat la ultimul album, pe care l-a lansat recent.

CITEȘTE ȘI:

EXCLUSIV/ Ștefan Bănică Jr. abia s-a însurat, dar a plecat cu băieții la munte. S-au închis într-o vilă la Poiana Țapului

 

VIDEO EXCLUSIV/ Testul suprem pentru bloggerițele de modă! ”Fabuloasele” Alina Tanasă și Diana Enciu și-au evaluat hainele! “Nu am mai făcut niciodată asta!”

 

Mihai Tatulici iubește mâncarea boierească. ”Azi aleargă ca proștii după bio”

 
 

Urmărește-ne pe Google News