Dacă unele femei se transformă în gospodine desăvârșite după ce devin mame, Octavia Geamănu și-a păstrat majoritatea obiceiurilor. Unul dintre ele fiind acela că nu va intra în bucătărie nici măcar în ziua de Paște. Vedeta Tv ne-a declarat că nu și-a făcut niciun plan pentru sărbătorile pascale.
„Nu știu cum o să fie de Paște pentru că nu știu dacă Marian are concert sau nu, deci nu știu dacă suntem împreună, pentru că noi nu ne facem planuri absolut deloc, nici măcar legate de weekend, așa că nici acum nu ne-am făcut. Cu siguranță o să fim toți, o să fie frumos, minunat, liniște și nu vă gândiți acum că la mine în casă o să miroasă a sarmale și a miel la cuptor și a nu știu ce, pentru că eu nu gătesc. Dar o să le comand pe toate”, ne-a spus Octavia.
Octavia Geamănu și Marian Ionescu stau cât mai mult cu fiul lor, Andrei
Soția lui Marian Ionescu suține că își poate folosi timpul petrecut în bucătărie în alte scopuri, cum ar fi acela de a sta cu micuțul ei. Octavia este de părere că atât timp cât își permite financiar să comande orice fel de mâncare, nu vede de ce trebuie să trudească din greu.
„Există atâtea firme de catering acum și poți să le comanzi din timp și ți le aduc direct livrate, așa fel încât poți să pui masa dacă îți vin musafiri. Eu când eram mică îmi doream să fiu musafir, dar când am crescut mi-am dat seama că e mai bine să stai la tine acasă”, ne-a mai spus Geamănu.