Chiar dacă în momentul în care s-a prezentat la Cerbul de Aur Paula Seling nu era străină publicului din România, având deja un album care se vindea foarte bine, după ce a câștigat trofeul, viața ei s-a schimbat complet.

„Întreaga mea existență artistică e legată de Cerbul de Aur. Cred că așa m-am motivat să studiez mai mult și să încerc să devin din ce în ce mai bună, pentru că an de an am stat la televizor cu părinții mei și am făcut pronosticuri și am spus cine merită să câștige, cine e bun, cine mai are de studiat și în felul acesta am reușit să învăț ce să educ la mine și ce lipsuri am, cum ar trebui să studiez ca să fiu mai bună. Asta în anii copilăriei și ai adolescenței„, ne-a povestit Paula Seling.

Mai întâi, Paula Seling a urcat pe scenă ca și backing vocal, ca mai apoi să-și facă mai mult curaj să să se prezinte în fața publicului din Piața Sfatului din postura de concurentă.

„Mi s-a format o dorință de a fi pe această scenă.  În 1996, dacă nu mă înșel, am fost pe această scenă cu Mircea Rusu, în backing vocals cu Narcisa Suciu, împreună și am revenit în 2002, când a câștigat, iar în 2009 am fost în juriu, l-am jurizat și pe Ovidiu Jacobsen, cu care s-a legat o prietenie și o colaborare extraordinare. În 2010 am fost la Eurovision, unde am câștigat locul 3 pentru România. Deci, după cum vedeți, toate drumurile duc la Cerbul de Aur, în Brașov. Totul vine la Brașov: sunt căsătorită cu un brașovean, deci… ce vreți mai mult?”, ne-a mai spus artista, mărturisindu-ne că și în momentul de față tot ce își dorește este să rămână în inimile românilor, inimi pe care le-a cucerit în ultimii ani.

„În primul rând, în inimile românilor s-a schimbat ceva. Confirmarea faptului că am reprezentat România cu succes și că preocuparea mea constantă este să fac românii mândri de performanțele mele a venit o dată cu câștigarea acestui premiu important, trofeul Cerbul de Aur, în 2002. Am simțit o iubire și o apreciere mai pregnante în următoarea perioadă, lucru pe care l-am simțit, de altfel, după 2010, când am fost cu Ovi la Eurovision. A fost un moment-cheie în cariera mea”, a încheiat cântăreața.

 

VIDEO: Cosmin Nistor

FOTO: Dumitru Angelescu


CITEȘTE ȘI:

VIDEO EXCLUSIV/ Loredana a recunoscut de ce nu a concurat niciodată la Cerbul de Aur. «Era absurd ca după ce câștigasem tot ce trebuia câștigat în România, să vin ca o novice»

 
 

Urmărește-ne pe Google News