Extrem de discretă când vine vorba de viața personală, Raluca Tănase a oferit detalii minore legate de viața ei personală. Printre altele, jumătatea trupei Bambi ne-a povestit despre „ruptura” de sora mai mică și de pasul pe care l-a făcut alături de iubitul ei, Emil.

„Ne-am mutat într-o casă acum trei ani, eu și sora mea, casa în care acum a rămas Denisa. Eu m-am mutat într-o altă casă, de câteva zile. M-am mutat cu iubitul meu”, ne-a povestit cântăreața.

Când stătea cu Denisa, o certa mereu că este dezordonată și că nu respectă curățenia. Motivul: Raluca e obsedată de microbi: „Este foarte curat la mine în casă. Nu aruncă nimeni cu nimic, toate hainele sunt la locul lor în șifonier, frumos aranjate. Dacă vin musafiri, le dau papuci de casă. Nu mai sunt atât de «nebună» cum eram înainte, dar în continuare sunt cu dezinfectatul după mine”.

 

Raluca de la Bambi s-a mutat cu iubitul în casă nouă și au amenajat-o împreună

Deși este pasionată de design de interior, Raluca nu și-a amenajat singură noua locuință, ci și-a consultat partenerul. „Am ales împreună tot ce e prin casă. Avem gusturi asemănătoare, numai că nu am mai cheltuit atât de mult ca la vechea casă, pentru că m-am învățat minte că nu e bine să-ți investești toți banii în casă și atunci a ieșit cumva pe gustul nostru, dar nu atât de scump cum a fost la cealaltă casă. Până la urmă, trebuie să trăiești într-un mediu frumos, dar mai trebuie și să mergi într-o vacanță, să-ți mai iei un pantof, o geantă, o haină, lucruri de care eu înainte mă privam, pentru că toți banii pe care îi câștigam îi băgam în mobilier, în antichități și obiecte decorative”, ne-a povestit Raluca.”Despărțirea” de sora ei a fost una cu zâmbetul pe buze, mai ales că și Denisa este într-o relație serioasă și era inevitabil să se ajungă aici, așa că nu a existat nici un partaj, nici măcar asupra cățelușului pe care-l aveau împreună.

„A rămas la părinți. E la mama, de fapt, dintotdeauna a fost la mama. Nu-l lasă mama niciodată, e copilașul ei și e foarte bine îngrijit. A rămas într-o seară la Denisa acasă și a răcit săracul. Era obosită, după un concert, și l-a uitat afară”, ne-a mai spus Raluca.

VIDEO: Cosmin Nistor


Reporterul Libertatea – GSP agresat de bodyguarzii lui Dragnea jr.: „N-am apucat vremea Scorniceștiului!”

 
 

Urmărește-ne pe Google News