Actrița, cunoscută datorită rolului din sitcom-ul „La Bloc”, este o adevărată maniacă atunci când vine vorba despre curățenie. Tily Niculae nu cunoaște diferența dintre curățenia generală și cea parțială și freacă non-stop.

„Câteodată am senzația că ori am îmbătrânit înainte de vreme, ori că am luat-o razna, dar realmente nu știu de unde se face atâta mizerie. Parcă zici că vine cineva în casă și sare, cu nervi, special ca să mă enerveze pe mine, și se strânge praful. Ideea este că atunci când stăteam la mama, crede-mă că nu vedeam absolut nimic și totul era mega curat, acum când stăm la casa noastră, așa cum am postat și pe blog, nu vine nicio Maria care să mă ajute, dar am nevoie de cineva care să mă ajute pentru că îmi mănâncă sufletul și viața și energia. După ce am postat că am nevoie de o menajeră, mi-au scris o grămadă de doritoare, dar s-au speriat când au văzut cât de maniaca sunt. Vin să le angajez și când află ce le așteaptă dau bir cu fugiții”, a declarat Tily pentru LIBERTATEA.

Freacă totul cu o periuță de dinți

Toate femeile care și-ar dori să se angajeze la Tily în casă se sperie de ideea că baia și bucătăria trebuie frecate cu periuța de dinți. Nimic exagerat, nimic distorsionat, actrița așa procedează căci altfel are impresia că nu e curat.

„Am o periuță de dinți care este pusă la baie și este special pentru chiuvete, pentru găurele, pentru rosturi. Parcă zici că m-am căsătorit cu dușmanul, dar săracul Dragoș nu are nicio treabă. Sofi în schimb se bagă să facă dezastru. Încontinuu îi spun: Sofia, te rog frumos strânge papucii, Sofia, te rog frumos ia-ți hainele și pune-le la murdare, și tot așa”, a mai completat acrița.

 
 

Urmărește-ne pe Google News