Silvia Dumitrescu face parte din categoria artistelor care preferă să-și pregătească singure masa de sărbători. Cântăreața respectă tradiția, în ceea ce privește preparatele ce nu lipsesc de pe masa românilor de Crăciun.

Ea e cea care gătește atât sarmale, salată boeuf, friptura la cuptor. În schimb, în casa sa nu se va simți si miros de cozonac. Asta pentru că Silvia preferă să-i cumpere, întrucât recunoaște ea, nu știe să facă. De asemenea, cu doi bărbați în casă, soțul și fiul său, tot artista este și cea care împodobește bradul.

”Eu mă ocup de brad, de cumpărături și cadouri. Fac salată boeuf, sarmale. Cozonacii îi cumpăr. Friptură la cuptor. Nu am însă foarte mult timp, că de Crăciun am întotdeauana spectacole”, a declarat artista pentru Libertatea.

În ceea ce-l privește pe Moș Crăciun, ea și-a făcut deja o listă, dar cu cadouri… spirituale.

”Îl așteptăm cu sufletul la gură, pentru că avem dorințe foarte mari, dintre cele mai diverse. Îmi doresc împlinirea băiatului nostru, că are examene și un viitor în față, este pianist concertist. Ne dorim să fim cât mai fericți, toată familia și prietenii”, a adăugat aceasta.

CITEȘTE ȘI:

Silvia Dumitrescu slăbește iarna… pe gheață. ”Patinajul face parte din mine”

 
 

Urmărește-ne pe Google News