Pe Silviu Progoană l-am întâlnit alături de soția lui, Mihaela, la deschiderea oficială a clinicii Oanei Zăvoranu. Extrem de atent la detalii, omul de afaceri a lăudat inițiativa Oanei, declarându-ne că România are nevoie de cât mai multe clinici de genul. „Normal că se merită o asemenea investiție, chiar dacă a fost una mare, însă ținând cont că trăim într-o țară cu un popor bolnav, care are nevoie de investigații medicale, iar în momentul de față spitalele și clinicile private care sunt pe piață nu fac față pacienților, cred că va fi un bussines de un mare success”, ne-a declarant Prigoană, completând că susține cu tărie clinicile private care însă au contract cu CNAS. „Ce imporanță are cât costă serviciile? Decontează Casa de Asigurări nu trebuie să plătească cetățeanul. Anumite tratamente nu sunt deocamdată pentru că nici nu s-au inventat medicamentele. Spre exemplu pentru cancerul de pancreas nu există medicament în momentul de față. Dar urmează peste câteva luni să-l aduc eu în România. Atunci probabil că nu va fi decontat de Casa de Asigurări. E complicat”, a mai spus omul de afaceri.
Silviu Prigoană deschide spital de oncologie în București
Destul de implicat în ceea ce privește sistemul sanitar din România, Prigoană ne-a dezvăluit că dorește să aducă cât mai multe medicamente în România, medicamente la care nu au acces bolnavii noștri, dar și să deschidă un mare spital de oncologie, tocmai pentru ca românii să nu mai fie nevoiți să meargă până la Viena sau Istanbul pentru a se trata. „Problema medicamentelor o să o mai dezbat atunci când o să deschidem spitalul de oncologie, iar atunci vom discuta mai pe larg și de medicamentație și de tratamente. Într-un an de zile sper să dăm drumul la spital”, a încheiat Prigoană.
VIDEO: George Capoianu
FOTO: Dumitru Angelescu
CITEȘTE ȘI:
EXCLUSIV/ Incredibila biografie a unui scriitor anti-comunist. A făcut pușcărie politică, a corespondat cu Emil Cioran și are… 290 de dosare în instanță