Vedeta Kanal D și soțul ei și-au dorit o casă mare în care să locuiască, așa că au reușit să își îndeplinească visul. S-au mutat astă vară, dar lucrările au stagnat, întrucât prioritare au fost pregătirile pentru nașterea Victoriei. Deocamdată nu pot utiliza întreaga casă, întrucât mai au multe lucruri de pus la punct.

“Am amenajat practic strictul necesar, pentru că nu am avut cum să terminăm, este o casă foarte mare. Dar suntem mulțumiți, nu intrăm în spațiile neamenajate ca să nu ne apuce depresia. De exemplu nu avem mobilă decât în locurile unde locuim, adică în living, bucătăria este una provizorie, încă nu ne-am luat pentru că bucătăria pe care mi-o doresc costă foarte mult. Nu am terminat dormitorul nostru matrimonial, am făcut un dormitor mai mic în care ne-am mutat. E gata dormitorul Victoriei”, a declarat, pentru Libertatea, Gabriela Cristea.

VEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 3

Proaspăta mămică a adăugat că pe lista de așteptare se află și dormitorul de oaspeți, terasa care va fi de fapt un fel de seră, sala de sport, de biliard, dar și studioul lui Tavi Clonda. Acesta își dorea o piscină cu o formă atipică, iar vedeta TV plănuia să își facă la mansardă un atelier de croitorie. “Piscina în formă de chitară – să ne mai punem pofta în cui – mai durează. Mansarda este gata în sensul că e amenajată, dar nu e mobilată sub nicio formă. Urmează, dar măcar e finisată. Așteptăm să vină primăvara să facem grădina, acolo o să mă implic sută la sută. Am mai pus pe ici pe colo niște lucruri pe care trebuia să le punem acum toamna, dar în primăvară o să facem grădina, pentru că de asta te muți la casă să stai cât mai mult în aer liber”, a conchis Gabriela Cristea.

Liber la mișcare, interzis la dietă

Gabriela Cristea își dorește să fie slabă la nuntă, care ar urma să aibă loc anul viitor, la pachet cu botezul Victoriei. Deocamdată revenirea ei la o formă fizică de invidiat nu este o prioritate.

”Mi-am propus să revin măcar la ce eram înainte, e adevărat că nu am pornit de la niște kilograme rezonabile, probabil că vreau mai mult decât în momentul în care am rămas însărcinată, dar nu mă grăbesc. Deja doctorul mi-a dat voie să fac mișcare. Nu am voie să țin cură de slăbire, trebuie să am o dietă echilibrată și să mănânc destul de mult pentru că trebuie să producem lăptic. Până când nu mă opresc din alăptat, cu dieta mai subțire”, a declarat, pentru Libertatea, Gabriela Cristea.

VIDEO: Dumitru Angelescu

Citeste si:

VIDEO EXCLUSIV/ Gabriela Cristea, totul despre noua ei viață: “E foarte frumos și foarte greu. Deocamdată nu las pe nimeni să se apropie de copil”

 
 

Urmărește-ne pe Google News