Și în acest an, Andreea Marin, alături de câteva vedete autohtone, au făcut cunoștintă cu oameni minunați, care însă au în spate povești tragice, în urma cărora au ajuns imobilizați într-un scaun cu rotile. „Ne-am cunoscut online. Am cunoscut-o pe Adriana și am cunoscut un om extraordinar, îi mulțumesc că m-a ales pe mine. Avem emoții, pentru că urmează să defilăm. Sunt fericită pentru că suntem frumoase, pentru că radiem, pentru că acest eveniment ne dă aripi să zburăm, nu să mergem”, ne-a declarat Cristina Dorobanțu cu puțin înainte de a urca pe scenă alături de Adriana Olteanu, o tânără care a reușit să treacă peste prejudecăți și obstacole și să rămână demnă. „Am ajuns așa în urma unui accident, acum 16 ani. Acum nu mai am nici un complex. În primii ani a fost foarte greu, dar acum am ajuns să lucrez, sunt tehnician de evaluare, merg la diferite cazuri cum este și al meu și ajut cu alegerea scaunelor. Practic, îi încurajăm să depășească momentul postaccident”, ne-a povestit Adriana, mărturisindu-ne în același timp că această gală unde participă în fiecare an i-a schimbat oarecum viața.
„Am participat la toate edițiile Atipic Beauty, am participat cu drag de când am aflat de acest proiect care a fost lansat pentru încurajarea persoanelor cu dizabilități să iasă din casă, să facă diferite activități, să nu le fie rușine. Amintindu-mi de prima ediție și făcând comparație cu ediția de acum, din 2018, este o diferență enormă de mentalitate. Oamenii te privesc altfel, te percep altfel, au reușit cumva să înțeleagă că trebuie privit omul, nu modul de deplasare. Pentru că orice dizabilitate înseamnă foarte multe abilități. Noi putem munci, ne putem deplasa, putem ieși. Practic suntem aceiași oameni, numai că ne deplasăm în alt mod”.
Tinere imoblizate în scaune cu rotile au defilat la Atipic Beatuy Gala, eveniment care le-a schimbat destinele
Alături de Cristina Dorobanțu și Adriana Olteanu au defilat și alte vedete autohtone – Camelia Potec, Diana Dumitrescu, Ozana Barabancea, Mădălin Ionescu sau Sandra Izbașa. Cea din urmă a avut-o colegă de podium pe o tânără despre care a aflat că nu doar numele îl au în comun, ci și multe pasiuni, ceea ce a determinat-o pe marea campioană la gimnastică să lege o prietenie cu Sandra Hîncu. „Sandra la puterea a doua. Așa ne-am găsit și ne bucurăm din suflet pentru că avem același nume și am descoperit că avem mai multe pasiuni în comun. Sandra este un om foarte puternic și o admir din toate punctele de vedere”, ne-a spus fosta gimnastă despre tânăra cu care a defilat în fața mulțimii. „Make-up-ul este pasiunea noastră comună. Eu tocmai ce am început un curs de make-up, pentru că mi-ar plăcea să aprofundez această pasiune, iar Sandra mă încurajează ca să continui cu așa ceva, pentru că este ceva frumos și care nouă, femeilor, ne dă un altfel de caracter. Este a patra ediție la care particip și particip cu foarte mare plăcere, pentru că putem să arătăm că și noi, în această situație, putem fi frumoși și putem avea demnitate. Sincer îți spun că în 2018 încă există prejudecăți și am văzut asta la cum se uită oamenii la noi pe stradă, cum se uită oamenii la noi când mergem în mall-uri, ca să dau un exemplu, mulți te privesc de parcă le este milă de tine”, ne-a mărturisit Sandra Hîncu. Femeia speră că, la un moment dat, cei din jur o vor trata așa cum o tratau în urmă cu 4 ani.
„De patru ani sunt imobilizată. La început, mi-a fost destul de greu și nu pot să spun că acum îmi este ușor, dar acum duc o altfel de viață și am acceptat situația, trec peste lucrurile și situațiile grele altfel, pentru că mă gândesc să iau pozitivul din tot și să încerc să dau negativul deoparte”.
VIDEO: Robert Hanciarec
Gheorghe Zamfir lasă naiul pentru bagheta de dirijor. Va conduce o orchestră și un cor, la aniversarea trupei Bere Gratis