S-au dus vremurile în care Valentina Pelinel defila și făcea furori pe podiumurile de prezentare! Mult mai matură, dar și tare îndrgostită de Cristian Borcea, după cum însăși mărturisește, aceasta spune că nu s-ar mai întoarce niciodată la vechea sa meserie.
Acum prioritățile sunt altele, mai ales că e femeie aproape măritată, cu copil și un viitor soț.
”Nu-mi doresc asta. Fiecare varstă are pașii ei. Eu am trecut de perioada aceea. Important este să evoluez, să avansez, și să știi ce ai de făcut pentru fiecare vârstă”, a declarat Valentina Pelinel pentru Libertatea.
Fostul model a mai spus că-și dorește în primul rând ca tatăl copilului său, aflat în penitenciar să fie sănătos. Și, de asemenea, să le meargă bine afacerile pe care le au împreună.
”Îmi doresc sa fim sanatosi, să fie Cristi bine, să-i putem face botezul lui Milan. Și să ne meargă bine afacerile. Să avem cât mai multe nunți, oamenii să fie fericiți. Degeaba ai clienți dacă nu sunt fericiți, să avem activitate, să fim ocupați și harnici”, a completat aceasta.
În prezent, Valentina se ocupă de organizarea nunților pentru viitori miri care aleg să-și petreacă acest eveniment unic din viața lor, la localul fostului acționar dinamovist.
Botezul lui Milan îi dă de furcă
Prioritar pentru Pelinel este în acest moment și botezul micuțului Milan, băiețelul său și al lui Cristi Borcea, care are deja șapte luni. Creștinarea acestuia va avea loc abia în momentul în care tatăl lui va putea veni acasă. Valentina este însă optimistă că acest lucru se va întâmpla în curând. Chiar dacă Borcea își ispășește pedeapsa, în penitenciar, acest lucru nu-l impiedică să fie la curent cu tot ceea ce se întâmplă cu Valentina Pelinel și cu fiul său. Partenera sa, care-l așteaptă acum cu nerăbdare în vila familiei, în care s-a mutat de curând, a dezvăluit de câte ori își aude iubitul la telefon.
”Vorbim în fiecare zi”, a spus aceasta pentru Libertatea.
CITEȘTE ȘI: Valentina Pelinel aruncă bomba. ”Cristi ar trebui să vină în curând acasă”