Marcel Iureș este cel mai bine cotat actor român la Hollwood și are o poveste de viață interesantă. Până să își găsească drumul în viață, acesta a încercat diverse joburi.
“Am făcut o grămadă de meserii. Și desenator tehnic și pe un șantier, da, am cântat, am avut și o formație, nu cea din liceu, alta. Am câștigat bani cântând la nunți. Foarte frumos! Eram o enciclopedie de melodii pentru nuntă. E minunat, e ceva fascinant. Și acum mi se pare că lăutarii sunt niște artiști colosali. Să poți cânta pe placul tuturor cu bucurie, cu zâmbet. Aveam 21 – 23 de ani. Vreo 3 ani mi s-a întâmplat, nu numai să cânt. Am schimbat meserii ca să îmi câștig existența, normal. Am rupt și bilete în tramvaie, pe vremea aceea erau cu bilete”, a declarat, pentru Libertatea, Marcel Iureș.
A ajuns la actorie dintr-un accident
După 3 ani de căutări, pașii l-au purtat pe Marcel Iureș către teatru. Nu avea nici un plan în acest sens, dar iată că timpul a demonstrat că alegerea făcută a fost una inspirată, iar talentul și-a spus cuvântul. Este un actor de referință în lumea teatrului și filmului românesc, el având proiecte de succes și peste ocean. “Interviu cu un vampir”(1994), „Pacificatorul” (1997), „Gool!” (2005), „Amen” (2002), „Razboiul lui Tom Hart” (2002) sunt producții străine în care românul a jucat. Și totuși cum a ajuns să facă teatru și film?
“S-a întâmpat, a fost pur și simplu o întâmplare. A fost un accident. Și zic accident, pentru că aveam cu totul alte gânduri. A fost un moment de disperare, de spaimă cum vorbeam. M-am dus la teatru și am intrat. O, Doamne! Am făcut pregătire, aia nu se chema pregătire! Îmi amintesc și acum cu domul Remus Mărgineanu, la vremea aceea, râdem, bineînțeles, pentru că cine se aștepta să intru eu după 12 zile de pregătire? Nu a avut legătură cu nimic, pur și simplu așa s-a întâmplat și gata”, ne-a mărturisit Marcel Iureș.
Filmul „Octav”, în regia lui Serge Ioan Celebidachi, spune povestea lui Octav (Marcel Iureș), un bărbat în vârstă, care se reîntoarce la conacul copilăriei sale aflat undeva în zona rurală a României, cu dorința de a-l vinde. Ajuns aici, după o absență de zeci de ani, o fetiță ce-i pare cunoscută îl poartă într-o călătorie minunată în timp, înapoi la anii copilăriei sale pentru a-l ajuta să-și redescopere bucuria de a trăi. Rolul i-a trezit însă amintiri din propria copilărie. “Am pretenția că am amintiri chiar de la o vârstă mult mai mică. M-am verificat cu ai mei când trăiau și mi-au confirmat unele. Am amintiri de la 3 ani, 3 ani jumătate, a precizat actorul.
FOTO: Adi Marineci
VIDEO: Cosmin Nistor
VIDEO EXCLUSIV / ”Râmaru a murit ca un laș, cerând iertare”. Ioan Chiș, fost șef de penitenciar în perioada comunistă, a fost, la Jilava, martorul execuției criminalului-violator în serie