Conștientă de faptul că, în afară de talent, este nevoie și de o imagine impecabilă, Xonia investește foarte mult în aspectul fizic. Pe lângă sport și un regim de viață echilibrat, cântăreața apelează și la tratamente corporale pentru a se menține în formă. Totuși artista susține că totul i se datorează mamei sale, care la aproape 50 de ani abia dacă are câteva riduri. „Mama mea este foarte frumoasă. Ea a avut niște probleme de sănătate și nu mai are aceeași siluetă, dar cred că orice femeie o dată cu înaintarea în vârstă își mai schimbă conformația pe ici, pe colo. Nu mai poate să arate cum arăta la 20 de ani, dar se menține foarte bine și chiar sunt foarte mândră de ea. Mama mea a cântat și ea, a făcut și gimnastică când era mică. Cred că partea asta artistică am moștenit-o de la ea”, ne-a povestit artista.
Xonia a moștenit talentul de la mama ei, care a cântat când era tânără
Xonia nu a moștenit doar frumusețea mamei sale, ci și talentul, dar și atracția către zona artistică. Cele două au scos o piesă împreună, o piesă pe care mama artistei a compus-o inspirată de trăirile ei, însă pe care nu este pregătită să o transmită, deocamdată, publicului. „Da cine a zis că nu am cântat cu ea până acum? Noi avem o piesă împreună, ceva ce este foarte personal între noi două, dar cine știe poate într-o zi o să lansăm această piesă. Este de fapt o melodie pe care mama mea a scris-o și a compus-o despre viața ei. A avut o viață foarte grea, după cum ți-am mai spus a avut și ceva probleme de sănătate. Este o piesă foarte specială pentru noi cel puțin. Acum o să fie decizia ei dacă o să vrea să o împărtășească și cu cei din jurul nostru”, ne-a mai declarat Xonia.
VIDEO: Cosmin Nistor
FOTO: Dumitru Angelescu
CITEȘTE ȘI:
VIDEO EXCLUSIV/Copiii Maiei Morgenstern au lăsat matematica pentru teatru. ”E normal să-și caute drumul”