Ori de câte ori li se năzărea sau se plictiseau pur și simplu de România, Boureanu și mai tânara lui iubită alegeau câte o destinație exotică și plecau să se relaxeze. Din păcate, problemele omului de afaceri îi vor ține anul acesta departe de plajele însorite. Chiar dacă a scăpat de arest, Boureanu se judecă în continuare cu polițistul care l-a agresat în trafic, așa că o deplasare în afara țării îi este cam peste mână acum. „Vom merge la schi până la urmă, în rest nu vom face nimic. De Crăciun vom sta cu familia pentru că trebuie să ne bucurăm de ei cât timp îi mai avem lângă noi. Așa că o să stăm pe acasă și la munte”, ne-a povestit Laura

Cristi Boureanu și Laura Dincă vor sta mai mult cu familia

Și, cum tot răul este spre bine, anul acesta Cristi și Laura vor petrece mai mult timp alături de familiile lor. Dacă până acum tânăra mergea de Sărbători la Constanța, la părinții ei, anul acesta se pare că aceștia vor întoarce vizita. „De obicei mă duceam eu la Contanța la ai mei, dar anul acesta vor veni ei la noi cel mai probabil. Anul trecut am gătit eu, sarmale, anul acesta nu știu. Acum mai mai multe proiecte și planuri încât nu prea am timp să mai stau pe acasă. De abia am timp să stau cu cățelul. Mama nu e genul care să mă pună la masă. Ea nu știe să gătească, nu mănâncă nici ea prea mult, deci eu semăn cu mama”, a mai spus iubita lui Boureanu.

VIDEO: Cosmin Nistor

CITEȘTE ȘI:

EXCLUSIV/Decizie surprizătoare luată de fiica “Regelui mezelurilor” la 3 ani de la căsătorie. Andra Timiș: “Nu mă regăseam ca doamna Luhan!”

Urmărește-ne pe Google News