Invitată în studio-ul Libertatea, Cristina Dorobanțu a fost provocată să lase rochiile drăguțe, pantofii cu toc și accesoriile scumpe și să treacă la cratiță. Chiar dacă ne așteptam să nu știe să taie o ceapă sau să curețe un castravete, Cristina s-a descurcat perfect și a ieșit o salată extrem de bună. „O să vă fac o salată pentru că vine primăvara. După tot ce am mâncat de sărbători ne-am cam îngrășat și eu zic că bine să mai dăm jos din kilogramele în plus. Când decid să fac o salată, am grijă să cum aleg frunzele pentru că îmi place să le folosesc doar pe cele care arată foarte bine”, ne spunea Cristina în timp ce curăța legumele.

VEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 10

Cristina Dorobanțu gătește chiar dacă nu pare că știe să aprindă un aragaz

Mai mult, Cristina ne-a surprins în momentul în care ne-a mărturisit că nu accesează doar site-urile cu haine, nu se interesează doar de trendurile din modă, ci caută și rețete de gătit, pe care le pune în practică atunci când are timp liber. „Chiar dacă mulți nu mă credeau în stare să fac asta, uite că pot să și gătesc. Chiar dacă ce facem noi aici nu înseamnă gătit, dar uite în weekend am făcut banana bread. Urmăresc rețete, îmi place să mă documentez. Îmi place să și gătesc. Nu pot să spun că fac sarmale, le aștept de la mama, dar mă descurc. Fac supe, ciorbe. E drept că-mi place mai mult să mănânc preparate făcute deja, să le iau de la restaurant și să le aduc direct să le pun în farfuriile mele de acasă, dar mă descurc și o să vezi că la final o să-ți placă ce a ieșit”, a mai spus prezentatoarea rubricii „Secrete între fete” de la Teo Show.

VIDEO: George Capoianu

FOTO: Adrian Manolache

CITEȘTE ȘI:

REPORTAJ/Pasiunea pentru limbile străine, un mod de viață. Un elev gălățean va fi premiat la Bruxelles pentru concursul „Tineri translatori”

La ce secție de votare votezi duminică și cum poți vota dacă nu ești în localitatea de domiciliu pe 24 noiembrie la alegerile prezidențiale!
 

Urmărește-ne pe Google News