ComenteazăDin dorința de excela în carieră, dar mai ales de a nu i se reproșa niciodată nimic, Ecaterina Ladin a învățat să-și controleze accentul de moldoveancă. „Mai stăm o jumătate de oră de vorbă să obosesc eu un pic și să vezi ce accent am. Meseria mi-a impus asta. Am accentul, îl am. Dacă în serial ai posibilitatea să mai tragi o dublă și atunci dacă am băgat un accent cumva mai persistent și mai urât, mai tragem o dublă, în teatru dacă ai dat-o acolo rămâne. Spectatorul te-a auzit, gata”, ne-a declarat Ecaterina, completând că îl recapătă imediat atunci când trece peste Prut.
„Am accentul pentru că merg acasă foarte des. Soțul meu este din Chișinău, însă cu copilul încercăm să vorbim cumva fără, ca să prindă româna „curată”, cu toate că îmi e drag și accentul ăsta pe care îl am. Mi-e drag că e al meu. Când mă duc acasă îl recapăt instant. Cum trecem vama parcă ne transformăm. Știu și rusă. Nu o vorbesc fluent, dar o înțeleg foarte bine. Nu prea am cu cine să o vorbesc și atunci se uită cumva”.
Ecaterina Ladin a scăpat de accentul de moldoveancă
Actrița și-a impus cumva acest lucru, fiind de părere că, dacă a venit cu bursă de studiu în România, trebuie să facă posibilul și imposibilul pentru a demonstra că-și merită locul pe scenele de teatru de la noi. „Nu a fost un dezavantaj că veneam de la Chișinău, din contră. Am muncit mai mult ca să demonstrez că merit să fiu aici și nu am ocupat un loc la facultate degeaba, fiindcă putea să vină unul mai talentat sau mai bun ca mine. De ce am ocupat eu locul? De ce mi s-a oferit mie șansa? De ce mi s-a oferit mie această bursă? Eu am venit cu bursă aici în București. Statul român mi-a plătit facultatea, cazarea. Trebuia să merit lucrul ăsta și atunci am depus poate un pic mai mult efort sau am intrat în proiecte cu care poate aveam o mică îndoială, dar m-am dus pentru experiență. Unicul dezavantaj este că familia e departe și e un dor enorm”, ne-a povestit Ecaterina, invitată în studioul Ringier.
Basarabeanca ne-a mai mărturisit că își aduce aminte cu plăcere de perioada studenției și că niciunul dintre colegii ei nu a tratat-o în vreun fel pentru simplu fapt că venea de peste Prut.
„Am mâncat și pufuleți, și parizer, și brânză topită din tub. Cum să nu. Am fost studenți. Nu am avut nici acasă o situație financiară excepțională ca să mănânc la restaurante. Oricum eram toți la fel atunci și împărțeam lucrurile astea. Nu știam ce înseamnă restaurant pe atunci”.