Mihaela Tatu a avut o perioadă complicată din cauza greutății, care risca să îi creeze serioase complicații. Fire ambițioasă și perseverentă, s-a mobilizat și a reușit să slăbească, dar și să se mențină.

“Eu întotdeauna m-am îngrășat din cauza problemelor de sănătate. Am făcut ordine, obiectivul meu de acum 2 ani, era așa: să am grijă de starea mea de sănătate care să genereze slăbitul și să slăbesc pentru a genera o stare de sănătate bună. Din 4 februarie am început. Și de atunci mă tot țin”, ne-a mărturisit Mihaela Tatu.

Indiferent de programul încărcat pe care îl are, vedeta își face timp să ajungă la sala de sport și e atentă la alimentele pe care le consumă. Rezultatele le-a obținut rapid și le păstrează.

“Greutatea în plus, kilogramele în plus:  1 – Tiroida mea vraiște, 2 – vertebre tasate, eu am ruptură de ligament încrucișat și menisc, trebuia să fiu subțirică, tocmai ca să am cât mai puțină greutate pe genunchi. Diabetul? Nu am, dar spre încolo mă îndreptam. Am avut 99 kilograme, 98.600, fără un 1,400 kg nu am avut suta. Atunci m-am speriat, a fost rău! Și eu sunt foarte energică, mă duc stânga, dreapta, am început să gâfâi și când urcam scările, când mă aplecam să mă închid la încălțăminte”, a declarat, pentru Libertatea, Mihaela Tatu, despre cea mai grea periodă din viața ei.

A urmat aceeaşi reţetă ca atunci când a renunţat la ţigări

Alarmată de iminentele probleme de sănătate, Mihaela Tatu a declarat, în urmă cu 2 ani, război kilogramelor în plus. Disciplină și voință au fost regulile pe care și le-a impus. Și acestea au funcționat și în perioada în care fosta prezentatoare TV a scăpat de viciul țigărilor.

“A fost așa: atât! Stop! Până aici! Ca și cu fumatul! Acum 7 ani, la fel am zis: Gata, de mâine nu mai!. Din perspectiva mea, produsul respectiv nu mai există în comerț”, ne-a mărturist Mihaela Tatu.

În prezent, ea are un tonus impecabil, și-a recăpătat dimensiunile de odinioară și se declară mulțumită. În plus și-a schimbat stilul de viață.  “Dietă, sală, masaj și tot felul de proceduri corporale, pe care le găsim la toate saloanele , vacuum-uri, uns cu tot felul: cacao, aur, miere etc, mă îmbălsămează fetele alea din cap până în picioare. Asta ar trebui să facă orice femeie, care își dorește să fie sănătoasă înainte de toate”, a precizat Mihaela Tatu.

Video: Bogdan Sorocan


ȘTIREA MEA/Daniel Sandu, cel mai premiat regizor de la Gala Gopo, merge cu metroul

 
 

Urmărește-ne pe Google News