Nu-și imagina vreodată, în timpul activității sale sportive, că va ajunge să lucreze în televiziune.

Foto: Dumitru ANGELESCU

Ei bine, Sandra Izbașa a avut norocul să devină, peste noapte, prezentatoarea știrilor sportive de la TVR, iar de atunci și-a propus să facă și carieră în acest domeniu. Fosta campioană nu vrea să rămână doar la acest nivel, ci-și dorește să ajungă la fel ca… Andreea Esca! Pe care, spune ea, o admiră foarte mult!

”Le mulțumesc celor care mi-au oferit această ocazie, să lucrez în televiziune. În același timp, fac și antrenament de gimnastică, la sală, cu o grupă de copii de 4 – 7 ani. Îmi doresc noi proiecte tv, poate chiar o să vă surprind. Ceea ce mi se potrivește și văd că mă descurc, și nu o spun eu, ci feed-back-ul celor care m-au urmărit, este să prezint știrile. I-am spus și Andreei Esca, o admir foarte mult și-mi doresc să ajung ca ea”, a declarat fosta campioană olimpică la gimnastică pentru Libertatea.

Sfătuită să facă actorie

Sandra Izbașa a terminat, recent, și școala de actorie și are în plan să debuteze și-n acest domeniu.

”Încă de când făceam gimnastică, îmi doream să fac școala de actorie. Aveam teatru în mine chiar și-n sală. Antrenorii mi-au zis că după ce mă retrag ar fi bine să-mi găsesc un drum spre actorie, Nu am apucat să joc în vreo piesă, pentru că am avut alt proiect, cu televiziunea”, a mai spus Sandra Izbașa.   

 

 

La ce secție de votare votezi duminică și cum poți vota dacă nu ești în localitatea de domiciliu pe 24 noiembrie la alegerile prezidențiale!
 

Urmărește-ne pe Google News