Femeile au luat cu asalt Teatrul Tony Bulandra din Târgoviște, pentru un inedit cadou muzical și liric pe care Ion Dichiseanu a ținut să-l facă sărbătoritelor lunii martie. Peste 500 au asistat la spectacolul artistului de 85 de ani, iar venerabila vedetă, admirată de generații întregi, a făcut un show de zile mari, emanând o veselie molipsitoare, în ciuda vârstei!
Ion Dichiseanu încă face furori printre femei, la 85 de ani! Peste 500 au ținut să-l vadă pe scenă
Dichi, cum e alintat de zeci de ani actorul, a dansat pe scenă, apoi a coborât în public pentru o baie de mulțime, împărțind flori și pupături prin sală.
“Frumosul feminin m-a inspirat și m-a energizat mereu. Întotdeauna am primit și am dat iubire, fără acest schimb esențial, lucrurile nu ar fi chiar la locul lor în viața mea. Am fost onorat să bucur atât de multe doamne și domnișoare și nu a fost o misiune ușoară”, ne-a declarat galantul artist, care a fost reținut vreme de o oră, după spectacol, de admiratoarele lui, la poze și îmbrățișări!
Dorian Popa, scos de bodyguarzi din mulțimea de admiratoare!
Și mult mai tânărul Dorian Popa și-a asumat “povara” de a bucura reprezentantele sexului frumos în luna celebrării lor. Weekendul trecut, a făcut echipă cu o trupă de stripperi și a susținut un spectacol într-un club din București, cântând la bustul gol!
Din cele 2.000 de doamne și domnișoare prezente la show, unele nu s-au limitat la aplauze și urale, ci… au tăbărât pe Dorian, la un moment dat, vedeta de 30 de ani având nevoie de ajutorul bodyguarzilor pentru a scăpa cu onoarea nepătată”! Băieții cu mușchi l-au extras din mijlocul admiratoarelor înfierbântate fix când cânta “Lasă cucu-n pace”.
CITESTE SI: Pianistul Richard Clayderman pleacă în turneu acompaniat de pantonima lui Dan Puric