Înainte de marele debut la cinema, pe 6 martie având premiera filmului „Urma”, unde deține rolul principal, Irina Rădulescu vine la „Interviurile Libertatea” să ne povestească despre cariera ei artistică, de ce a ales teatrul și mai ales cum este să calce pe urmele marelui actor Dem Rădulescu și a îndrăgitei Adriana Șchiopu. Dacă a ieșit din umbra părinților, actori celebrii, și a reușit să-și facă un nume pe scena teatrului, aflăm astăzi la „Interviurile Libertatea”.

Irina Rădulescu este născută pe 14 octombrie
1986 şi este actriţă la Teatrul Mic din București. A copilărit în teatru,
printre mari actori, iar Gina Patrichi i-a fost naşă de botez. Prima apariţie
pe scenă a fost la vârsta de 7 ani, în rolul Astinax din Sfârşitul Troiei, de Walter Jens, în regia lui Vlad Mugur
(1994). Din 2008, joacă pe scena Teatrului Mic, rolurile în care a apărut fiind
Miranda (în Furtuna, de William Shakespeare, regia Cătălina Buzoianu,
2008), Hermia (în Visul unei nopţi
de vară
, după William
Shakespeare, regia Gelu Colceag, 2011), Celia (în Volpone,
după Ben Jonson, regia Vlad Cristache, 2013), Nina (în …ESCU,
de Tudor Muşatescu, regia şi versiunea scenică Doru Ana, 2018), Camille
lEspanaye (în Nevermore, după Edgar Allan Poe, regia Dragoș Galgoțiu,
2019).

 
 

Urmărește-ne pe Google News