Cine ar fi crezut că Lora are grijă să-și aranjeze călătoriile, să semneze contracte și să plece la drum, în funcție de ceea ce îi prevăd astrele în perioada respectivă? Ei bine, acest lucru chiar se întâmplă. Mare pasionată de tot ce înseamnă astrologie și horoscop, artista are o mare credință în puterea Universului. Astfel că, de-a lungul timpului a ajuns să țină cont doar de sfaturile Uraniei. „Chiar aseară m-am uitat la Uranissima să știți. E plăcerea mea vinovată. Sunt fan Urania și nu știu cum Dumnezeu, mă nimerește de fiecare dată. Am avut o săptămână grea, dar se anunță zile mai bune. Doamne ajută”, ne-a declarat cântăreața.
Lora este fan înfocat al Uraniei
Indiferent dacă previziunile sunt unele favorabile sau mai puțin favorabile, Lora susține că reușește să extragă doar lucrurile pozitive din ceea ce îi spune horoscopul.„Mi-a spus să am grijă la anumite persoane și că voi avea o săptămână foarte bună din punct de vedere profesional și pentru mine asta înseamnă că voi fi foarte fericită. Indiferent cum s-ar alinia planetele și care se ceartă cu care eu sunt convinsă că dacă menținem un nivel energetic ridicat și dacă vibrăm pe vibrații superioare, ca să vorbesc în termeni pentru cei pasionați, atragem lucruri pozitive”, ne-a povestit artista.