Celebra actriță recunoaște că a existat o perioadă în care de ziua ei îi dădea târcoale nostalgia.

Acum însă nu mai e cazul de așa ceva. „Când eram mai tânără, mă apuca așa un fel de tristețe și asta este explicabil, mi-a trecut. Mă bucur de ceea ce îmi aduce ziua de mâine, de ceea ce am astăzi, în speranța zilei de mâine, amintindu-mi cu bucurie, cu nostalgie, cu emoție, retrăindu-mi amintirile. Deci asta am învățat și știu că și amurgul e un timp foarte frumos, poate să fie foarte frumos dacă știi să îl admiri”, ne-a mărturisit Maia Morgenstern.

VIDEO/ Maia Morgenstern împlinește azi 57 de ani! „Îmi doresc echilibru și nepoți!”

Își dorește să devină bunică

Deși se poate spune că a jucat tot ce și-a dorit ca roluri în teatru și film, iată că marea actriță ne-a vorbit despre proiectul de suflet. „Profesional este să reușesc să mă adun și să pun pe hârtie și nu numai pe hârtie amintirile mele, experiențele mele și acesta este un proiect viitor. Nu neapărat și nu numai carte, se poate constitui într-o formă de spectacol, de monolog, de povestire. Cred foarte tare în povești și povestiri”, a declarat, pentru Libertatea, Maia Morgenstern.

Pe plan personal, îi surâde ideea de a experimenta rolul de bunică. Nu vrea să grăbească în nici un fel lucrurile. „Îmi doresc echilibru, mai mult timp liber, nu mult mai mult, puțin, și îmi doresc în perspectivă , când o să hotărască soarta , destinul, Dumnezeu, nepoți”, ne-a mărturisit interpreta Magdei din serialul „Fructul oprit”, difuzat în fiecare miercuri la Antena 1.

Cum vor liberalii să schimbe legea ca să ajungă Klaus Iohannis senator. Președintele ar putea candida fără a fi nevoit să demisioneze SURSE
Recomandări
Cum vor liberalii să schimbe legea ca să ajungă Klaus Iohannis senator. Președintele ar putea candida fără a fi nevoit să demisioneze SURSE

VIDEO/ Maia Morgenstern împlinește azi 57 de ani! „Îmi doresc echilibru și nepoți!”

Amintiri despre baloane și demonstrații

Maia Morgenstern este născută primăvara, dar și într-o zi în care în Epoca de Aur erau… demonstrații. „De ziua mea, într-adevăr primăvara își intra în drepturile ei. Erau demonstrații și pe mine mă amuza foarte tare că erau baloane, era așa un fel de sărbătoare, iar eu, copil fiind, mă bucuram de sărbătoare. Pe vremea mea, sâmbăta nu era liberă, așa că fie sâmbătă, fie luni, îmi serbam ziua la școală cumva, cât era de complicat, mama avea grijă”, a adăugat ea.

Video: Bogdan Sorocan

Foto: Diana Oros

Citește și: Interviu cu Clotilde Armand, vicepreședinte USR și consilier local la sectorul 1, despre politică și problemele din administrația locală: «La PSD e o caricatură de femeie, care distruge România»

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Descoperirea făcută de un bărbat din Satu Mare după ce bancomatul i-a refuzat banii pe care încerca să îi depună
Știrileprotv.ro
Descoperirea făcută de un bărbat din Satu Mare după ce bancomatul i-a refuzat banii pe care încerca să îi depună
Wow! Cum arată casa lui Sorin Bontea. Și-a amenajat locuința ca-n reviste și a plantat măslini în curte: "Abia aștept să strâng recolta"
Viva.ro
Wow! Cum arată casa lui Sorin Bontea. Și-a amenajat locuința ca-n reviste și a plantat măslini în curte: "Abia aștept să strâng recolta"
Fiica lui Tily Niculae a făcut AVC la 12 ani. "Într-o zi m-am dus s-o iau de la şcoală şi mi-a spus că o doare capul. Până să ajungem acasă, mi-a spus că nu mai vede cu ochiul drept, iar ceea ce s-a întâmplat apoi..."
Libertateapentrufemei.ro
Fiica lui Tily Niculae a făcut AVC la 12 ani. "Într-o zi m-am dus s-o iau de la şcoală şi mi-a spus că o doare capul. Până să ajungem acasă, mi-a spus că nu mai vede cu ochiul drept, iar ceea ce s-a întâmplat apoi..."
Cele șase zodii care au parte de transformări uriașe pe toate planurile. Sunt modificări vizibile în carieră
FANATIK.RO
Cele șase zodii care au parte de transformări uriașe pe toate planurile. Sunt modificări vizibile în carieră
Leonard Doroftei a povestit prin ce a trecut în Canada: „Aveam zile în care nu puteam să mănânc. Plecau târâș!”
GSP.RO
Leonard Doroftei a povestit prin ce a trecut în Canada: „Aveam zile în care nu puteam să mănânc. Plecau târâș!”
Pericolul din murături semnalat de Mihaela Bilic: „E important de precizat”
FANATIK.RO
Pericolul din murături semnalat de Mihaela Bilic: „E important de precizat”
'Era ritual, când se trezea dimineața'. Larisa, fosta soție a lui Alin Oprea, a făcut publice detalii intime din mariajul lor de 24 de ani
Unica.ro
'Era ritual, când se trezea dimineața'. Larisa, fosta soție a lui Alin Oprea, a făcut publice detalii intime din mariajul lor de 24 de ani
S-a aflat cum a ajuns la Dinamo autocarul pe care l-a folosit şi FCSB, după ce fanii "câinilor" au izbucnit! Prima explicaţie: "Este adevărat" | FOTO
Orangesport.ro
S-a aflat cum a ajuns la Dinamo autocarul pe care l-a folosit şi FCSB, după ce fanii "câinilor" au izbucnit! Prima explicaţie: "Este adevărat" | FOTO
O nouă viitură se îndreaptă spre România. Alertă după ce Dunărea a ieşit din matcă în mai multe ţări
Observatornews.ro
O nouă viitură se îndreaptă spre România. Alertă după ce Dunărea a ieşit din matcă în mai multe ţări
Horoscop 19 septembrie 2024. Scorpionii au ocazia să treacă la nivelul următor al existenței lor în mai multe domenii importante
HOROSCOP
Horoscop 19 septembrie 2024. Scorpionii au ocazia să treacă la nivelul următor al existenței lor în mai multe domenii importante

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI