Pentru Camelia Potec, anul 2018 a fost unul dintre cei mai buni, pentru că a devenit mamă. Spune că asta a împlinit-o și a făcut-o mai fericită decât orice medalie câștigată.
„Anul acesta a fost de vis, mai ales din punct de vedere personal. Am devenit o femeie completă, am devenit mămică, cred că e cel mai frumos sentiment pentru o femeie. Profesional, suntem pe drumul cel bun, într-un progres an de an, ceea ce mă face să sper că va urma un an perfect din toate punctele de vedere”, a declarat ea pentru Libertatea.
Fosta campioană la natație nu și-a plănuit să petreacă noaptea dintre ani departe de casă, pentru că bebelușa ei are mai puțin de patru luni.
„Vom sta acasă, cu siguranță în trei, dar și cu câțiva membri ai familiei, cu cei mai în vârstă, părinții noștri. Pe data de 1 îi așteptăm și pe fratele meu și viitoarea cumnată. Și ei așteaptă un bebe. 2019 va fi și mai bun, voi deveni mătușă”, a detaliat Camelia Potec.
Revelionul, o noapte ca oricare alta
Fosta sportivă nu a fost niciodată superstițioasă și a ținut să poarte roșu de Revelion sau să aibă bani în buzunar. De fapt, nu dă o importanță deosebită nopții dintre ani:
„Pentru mine e o noapte una normală. Nu prea am ținut să-mi iau ceva nou, doar pentru că începe un nou an. E o seară mai specială, dar nu atât de specială cum apare peste tot. Nu ne culcăm înainte de 12 noaptea, dar e mai degrabă un lucru pe care-l facem întotdeauna”.
Rezultate Alegeri SUA – cine va fi noul președinte al Americii!