Această schimbare radicală se datorează sperieturii pe care a tras-o când s-a uitat în oglindă, după ce ajunsese la 95 de kilograme. Atunci, nemulțumit de felul în care ajunsese să arate, Morar a luat atitudine.
„Cred că în viața fiecăruia vine un moment când tragi un semnal de alarmă. Dar nu sunt de acord cu asta. Cred că sportul ar trebui făcut mereu, ar trebui transformat în politică națională, pentru că avem un procent din ce în ce mai mare de copii obezi. Mă uit la școala fetelor mele, mă uit pe stradă, în parc. Nu e vina copiiilor, fiindcă există tentații, există tablete, există jocuri și așa mai departe. Este vina noastră, pentru că noi suntem o generație care am crescut și am ajuns la un confort în care ne-a plăcut să «băltim», să stăm. Copiii noștri au făcut ce au văzut la părinți. Dacă noi stăm toată seara cu telefonul în mână și ne mai uităm și la TV, ce pretenții să avem de la ei?”, ne-a mărturisit Mihai.
“Scuzele astea că stresul îngrașă, nu am timp, nu există. Mâncarea
îngrașă!”
Prezentatorul emisiunii „Răi, daʼ buni”, de la Antena Stars, ne-a dezvăluit și când a luat decizia să-și schimbe radical stilul e viață:
„Ajunsesem la 95 de kilograme, dacă mai mâncam o shaorma și mai beam o sticlă de vin, ajungeam la 100 de kilograme. Atunci mi-am dat seama că în ceva nu este ok. Iar scuzele astea că stresul îngrașă, nu am timp, nu există. Mâncarea îngrașă. Trebuie să mănânci echilibrat și cu măsură. Iar când te duci la sală sau te apuci de ciciclism ori de alergat în parc, nu-ți propune să termini primul maratonul Bucureștiului! Nu despre asta este vorba. Scopul nu e să fii sportiv de perfomanță, ci să mai bun decât ai fost ieri și să fii mulțumit cu tine. Nu toți trebuie să avem pătrățele pe abdomen, dar putem să trăim într-un echilibru cu noi. Eu recunosc că sunt în continuare un tip dezechilbrat, un tip al extremelor, dar încerc să fac cât mai mult pentru mine”, ne-a mai spus Mihai Morar.