„Nimic ești tu, mincinosule”, a replicat Dragnea, iar răspunsul liderului PSD a ajuns viral pe paginile de socializare și nu numai. Weekendul care tocmai a trecut e prilejuit și trecerea acestei replici în „repertoriul” Teatrului de Comedie. În spectacolul „Mult zgomot pentru nimic”, de William Shakespeare, actorul Alex Bogdan, cunoscut publicului pentru rolurile sale din Mondenii, de la Cronica Cârcotașilor sau de la Premiile GOPO, acolo unde a fost prezentator, a avut un moment în debutul părții a doua, în care l-a ironizat pe Liviu Dragnea.
Mai exact, în urma unui mic scenariu pus la punct în prealabil, el a urcat pe scenă și a invitat publicul să vadă continuarea spectacolului „Mult zgomot pentru…”, moment în care cineva din sală i-a strigat „Nimic!”. Continuarea a stârnit hohote de râs și aplauze, pentru că Alex i-a răspuns respectivului cu replica deja celebră a șefului Senatului, „nimic ești tu, mincinosule!”. Iar spectacolul a continuat, ca și când nimic nu s-ar fi întâmplat. Momentul a fost filmat din culise de colegii actorului, aceștia amuzându-se la rândul lor.
Nu este pentru prima oară când actorul Alex Bogdan îl ironizează pe Liviu Dragnea. Anul trecut, la Premiile Gopo, el a pregătit o scenetă care a stârnit hohote de râs în rândul invitaților. Actorul l-a ironizat pe Liviu Dragnea și discursul acestuia de la congresul PSD, discurs care a culminat cu (deja) celebra întrebare: „Vreți să mai fiu în continuare președintele vostru?”
Citește și: