Deși multe femei, după ce reușesc să scape de kilogramele în plus, dau fuga la cabinetul medicului estetician pentru a corecta efectele unui slăbit drastic, Nuami nu se numără printre ele. Ce-i drept, prezentatoarea TV a avut grijă să slăbească treptat și mai ales se bucură și de niște gene foarte bune.
“Din fericire, mama mea mi-a dat niște gene foarte bune și nu am niciun fel de problemă, dar în zilele în care nu muncesc, nu am nimic pe față. Pentru că nu are sens. Înainte de toate, nu mă culc niciodată, dar niciodată fără să mă demachiez și mă demachiez așa, în orb, adică dau cu pad-urile alea până nu mai rămâne nimic, după care mă verific dacă mai trebuie. Am întotdeauna cremă de față, care se dă până pe decolteu, că și partea asta e tot a noastră. Dacă se încinge și e foarte cald îmi pun o cremă de protecție cu factor 25% și atât, pentru că și pielea trebuie să respire”, ne-a mărturisit Nuami.
De operații estetice nu vrea să audă. Este mulțumită de corpul cu care a înzestrat-o natura și nu se gândește să corecteze nici măcar un rid.
“Ce să-mi mai pun, unde să-mi mai pun? Ferească Dumnezeu! Am ajuns să nu ne mai placă cum ne-a lăsat Dumnezeu? Trebuie să ai grijă de corpul ăsta pentru că e al tău, cu ăsta trăiești, de el trebuie să ai grijă, deoarece cu el îți faci treaba. E adevărat că am niște riduri, se cheamă marionete, pentru că am o vârstă, nu mai am 20 de ani.
Nu am ce să le fac. Fac niște riduri pe nas, dar foarte multă lume mă iubește tocmai pentru că fac aceste riduri când râd. Îmi scrie o prietenă din Viena că atunci când râd fac riduri ca fetița ei. Am și eu “laba gâștii” la ochi, dar ce să fac? Să mă apuc să-mi fac niște pomeți ca să nu se mai vadă?”, a spus Nuami.
“Eu am slăbit într-un an și s-a dus de peste tot moderat, că nu am răbdat de foame, doar am schimbat niște lucruri. Dar putem să facem un sondaj pe www.libertatea.ro. Considerați că am nevoie de operații estetice? Eu nu sunt din asta cu ce se poartă. Eu îmi pun o haină pe mine pentru că oamenii mi-au făcut un dress code și o fac din respect față de ei”.
VIDEO: Cosmin Nistor; FOTO: Dumitru Angelescu