Invitat la „Interviurile Libertatea”, Paul Diaconescu a povestit că a locuit timp de doi ani în Anglia, unde nu doar și-a îmbunătățit cariera, ci a încercat să ajute copiii din țările nevoiașe. „Acolo am făcut pentru prima oară un job complet diferit de actorie. Am făcut fundraising (n.r. – strângere de fonduri) pentru companii de caritate din toată lumea. Am ajutat copii din Nepal, din țări nevoiașe. Și nu am strâns cash, nu am bătut la uși ca să adun bani într-o plasă, ci am încercat să obțin de la oameni abonamente pentru ani buni, cu gândul de a ajuta acești copii. Deci, cum ar veni, am bătut din ușă în ușă, zi de zi, în încercarea mea de a duce o poveste mai departe. Acolo mi-am exersat natura actoricească, fiindcă de fiecare dată a trebuit să o iau de la capăt, cu alt discurs și indiferent de cât de greu a fost la o ușă, la următoarea încercam să merg cu optimism și să zâmbesc. A fost un antrenament, o extrașcoală”, ne-a povestit actorul de 29 de ani.
Nu și-a neglijat însă profesia. În afară de campanii umanitare, a și jucat, când i s-a ivit ocazia: „Am și filmat în Anglia. Am fost parte din Brexit, din documentarul care i-a convins pe englezi să iasă din Uniune. Cumva, îmi pare rău că am făcut asta, dar era un rol, nu aveam cum să refuz. Am fost la premieră la Picadilly, la Odeon, cu 3.000 de oameni. M-am simțit actor în Anglia”. La întoarcerea în țară, Paul și-a dus mai departe munca de caritate și, alături de un psiholog, a deschis o școală de dezvoltare personală, unde lucrează cu copii între 4 și 11 ani. “Eu lucrez cu copiii. Am o școală de dezvoltare personală alături de un psiholog. Am făcut și tabere de vară. Am lucrat cu copii foarte buni”.
Paul Diaconescu din „Triplusec” a jucat un rol important în Brexit, dar a și filmat pentru un film produs de evrei
Deși este implicat în foarte multe proiecte, Paul a reușit să bifeze și un lungmetraj. Filmările s-au încheiat, iar pelicula trece acum prin ultimele procese înainte de a fi introdusă în circuitul cinematografelor. „Am făcut un film care aștept să iasă și sper să ajung cu el în festivaluri mari, e un film de la Tel Aviv, produs de evrei, care se numește «Nelson». Eu sunt Nelson și este pentru prima oară când numele filmului este și personajul meu. Toată lumea avea șepci cu Nelson la filmare, ghiozdane și la 7 dimineața am venit eu, Nelson. 90 de oameni mă așteptau. Foarte tare senzația. Acum aștept premiera”, a mai spus Paul la „Interviurile Libertatea”.
FOTO: Sorin Cioponea
Are Simona Halep soluții, după despărțirea de Darren Cahill? „Nu poate fără antrenor”