„Bibanu”, aşa cum fusese poreclit Dem Rădulescu, încă din adolescenţă, s-a născut la 21 septembrie 1931, în Râmnicu-Vâlcea, într-o familie de negustori. Înainte de a îmbrăţisa arta actoricească, el a avut o promiţătoare carieră în box, câştigând chiar concursuri de amatori în cadrul categoriei „mijlocie”. Dar fascinaţia teatrului, filmului şi a vedetelor acelor domenii, a fost mai mare. ” Veneau trupe de teatru la Râmnicu-Vâlcea, cu mari actori ca George Vraca, Grigore Vasiliu Birlic, Radu Beligan, care era tânăr pe-atunci. Când sosea trupa lui Tănase, venea lumea de la ţară cu căruţele, ca la Maglavit, la Petrache Lupu”, povestea actorul, mai târziu.
Porecla de „Bibanul” s-a datorat unei întâmplări din şcoală, pe care a rememorat-o însuşi Dem Rădulescu, într-un interviu: „Tata era negustor de peşte… Avea un magazin mare de peşte în piaţa din Vâlcea. Fratele meu mai mare a luat într-o zi un biban frumos, l-a învelit într-un ziar şi l-a dus la şcoală, cu gândul să i-l dea profesorului, ca să-l arate ca material didactic elevilor. Mai întâi lui i-au spus copiii «Bibanu’». După aia mi-au zis «Fratele lu’ Bibanu’», pe urmă porecla s-a prins de mine. Unii au pus-o-în chip de nume – pe afiş, că în ultimele clase de liceu, am jucat în nişte spectacole împreună cu colegii mei. Aşa că acolo am apărut pentru prima dată cu numele ăsta: Rădulescu-Bibanu'”.
La vârsta de 17 ani debutează pe o scenă, cu ocazia unui bal din oraş organizat de fanfare gării din Râmnicu-Vîlcea. Devine student la Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică, pe care îl absolvă în 1954. Doi ani mai tîrziu, se face remarcat de marele regizor Sică Alexandrescu în rolul banditului Rijikov, din piesa „Steaguri pe turnuri”, pentru care e răsplătit şi cu un premiu de interpretare. Va urma apoi o carieră prodigioasă, cu aproape 50 de filme şi zeci de piese de teatru, apariţii in programele de televiziune, peste tot aducând un mod unic de a stârni rîsul şi veselia publicului. Vor rămâne de neuitat rolurile făcute seria de trei filme „B.D”, din anii 1970-71, cu personajul Gogu Steriade, dar şi cele din „Veronica”, „Astă-seară dansăm în familie”, „O scrisoare pierdută”, „Secretul lui Bachus” sau „Primăvara bobocilor”.
Timp de decenii a fost şi unul dintre cei mai exigenţi, dar şi iubiţi profesori ai IATC, formând zeci de generaţii de noi actori. A fost căsătorit cu actriţa Adriana Şchiopu, cei doi având o fiică, Irina. Inima celui considerat de marele regizor Liviu Ciulei, „un actor de geniu”, a încetat să mai bată în dimineaţa zilei de 10 septembrie 2000, cu nici două săptămâni înainte ca marele artist să împlinească 69 de ani. Dem Rădulescu a fost înmormântat în Cimitirul Bellu din Bucureşti.