Pe locul 10 se clasează Kate Winslet, în rolul lui Rose din filmul „Titanic”. Roşcata îşi dă hainele jos când decide să se lase desenată de Jack, interpretat de Leonardo di Caprio, pasagerul de care se îndrăgosteşte nebuneşte. Sânii cuminţi ai actriţei au lăsat cu gurile deschise mulţi telespectatori.
Pe locul al 9-lea am plasat-o pe Salma Hayek în filmul „Frida”. Actriţa interpretează rolul celebrei pictoriţe Frida Kahlo, filmul fiind o peliculă care surprinde foarte bine bucuriile şi dezamăgirile prin care a trecut artista de-a lungul vieţii.
Poziţia a 8-a a fost adjudecată de Jessica Biel. Actriţa şi-a păstrat corpul în exclusivitate pentru iubitul său Justin Timberlake. Asta până când a fost ofertată să joace în „Powder Blue” rolul unei stripteuze cu vino-încoace. Jessica îşi demonstrează calităţile actoriceşti, dar şi cele fizice în compania unor actori ca Ray Liotta sau regretatul Patrick Swayze. Rolul său este cel al unei mame singure care este nevoită să se dezbrace pentru necunoscuţi ca să poată plăti spitalizarea fiului său aflat în comă.
Pe locul al 7-lea s-a clasat Halle Berry alături de partenerul său, Billy Bob Thornton, în filmul „Monster’s Ball”. Actorii au parte de un moment eroitc inedit chiar dacă momentul este filmat printr-o uşa de la distanţă. Cei doi protagonişti trec printr-un maraton Kama Sutra rapid dar eficient.
Pe poziţia a 6-a se găseşte una dintre cele mai faimoase actriţe de la Hollywood, Angelina Jolie. Deşi au fost mai multe filme în care Angelina a apărut goală, cel mai remarcabil este „Gia”, pelicula în care fotomodelul Gia Carangi are parte, pe lângă şedinţele nud foto, de o partidă nebună de sex cu o femeie.
Pe locul al 5-lea am poziţionat-o pe Sandra Bullock în filmul „The proposal”. Chiar dacă a apărut nud la o vârstă destul de înaintată, unii ar spune „mai bine mai târziu decât niciodată”. La cei 45 de ani pe care îi avea când a fost filmată scena, Sandra Bullock apare goală puşcă alături de Ryan Reynolds.
Al 4-lea nud celebru din clasamentul nostru îi aparţine frumoasei Charlize Theron. În pelicula „Avocatul diavolului”, actriţa face dragoste nebună cu Keanu Reeves. Mai mult, regizorul stârneşte imaginaţia privitorilor când Charlize apare goală în biserică, lăsând să se vadă toate părţile frumoase.
Pe ultima treaptă a podiumului apare Nicole Kidman, cu rolul din „Eyes Wide Shut”. Australianca interpretează rolul lui Alice Harford, soţia doctorului Bill Harford (Tom Cruise). Căsnicia lui se află într-un impas şi pentru a învinge monotonia Bill Harford intră într-o sectă erotică.
Locul secund îi aparţine lui Demi Moore, cea care a interpretat un rol magistral în filmul „Striptease”. Actuala parteneră a lui Ashton Kutcher a apărut în mai multe scene în toată splendoarea sa. Demi a fost apreciată de criticii vremii ca având unul dintre cele mai frumoase corpuri apărute în istoria cinematografiei.
Prima poziţie este ocupată de Sharon Stone. Actriţa a făcut ravagii cu celebrele scene din filmul „Basic Instinct”. Pelicula, apărută în 1992, a transformat-o peste noapte pe Sharon Stone într-o vedetă internaţională. Partenerul cu care se iubea în film frumoasa blondă era Michael Douglas, un playboy al anilor ’90.