Două din cele trei întâmplări care i-au rămas pe veci în memorie Paulei au fost, de fapt, accidente. Când au avut loc, n-a avut putere să râdă, dar, după un timp, a constatat că de fiecare dată când le rememorează se binedispune.
„O întâmplare haioasă acum – atunci nu mi s-a părut haioasă – a fost, de fapt, un accident. Jucam la Buzău, în spectacolul „Dragoste în 4 tablouri”și mai aveam câteva zile până la premieră, 2-3 zile – cu colegul meu Vitalie Bichir, actor la Teatrul Național. Trebuia să fie doar o scenă de două umbre, care se profilează pe o pânză. În spatele perdelei trebuia să fie o scenă de violență conjugală, el trebuia să mă plesnească, umbrele așa să se vadă, eu să pic pe jos și cam asta era. La repetiții, pe Vitalie l-a luat valul creației, m-a luat de cap și a dat cu mine de pământ. Asta, ca să nu mă plesnească. M-am ridicat de acolo după o secundă, două și am ieșit amețită de după perdele. Gabi Răuță filma în spate, el cred că mai are filmarea. Instantaneu s-a ridicat în frunte un cucui albastru, care s-a făcut apoi negru. Vitalie, săracul, a zis: «Vai de mine!!!». Îți dai seama ce remușcări a avut! Eu nu am vrut să îl fac să se simtă prost, pentru că nu a vrut omul să mă omoare înainte de premieră”, ne-a povestit amuzată Paula Chirilă întâmplarea a cărei protagonistă a fost.
„Ziceai că sunt o combinație între om și klingonian”
Deși colegii de la tehnic i-au sărit rapid în
ajutor și i-au adus fleici să-și pună pe zona vătămată, ca să se mai tragă
cucuiul, acestea nu prea au avut efect. Umflătura și culoarea nu au cedat, iar
în ziua premierei actrița a fost nevoită să apeleze la un machiaj consistent
pentru a acoperi vânătaia. “Nu s-a retras, mi-am dat eu cu fond de ten, daʼ
ziceai că sunt o combinație între om și klingonian, aveam o chestie în frunte!”,
a precizat actrița de 43 de ani.
„Doar picioarele mi se vedeau de după scenă”
O altă pățanie memorabilă a avut loc la Tulcea, unde vedeta se afla în turneu cu spectacolul „Un bărbat și mai multe femei”.
„Jucam într-un club, am ajuns foarte târziu și ca să urc pe scenă nu mi-au pus o treaptă, mi-au pus ca un fel de taburet, cam cum sunt alea din baruri. Nu am avut timp să mă pregătesc, să verific. Mi-am pus lucrurile și l-am rugat pe colegul de la tehnic să mă anunțe când dă drumul la spectacol, ca să îmi fac ultimele verificări. Nici nu am apucat să-mi pun toată recuzita în spate că s-a stins lumina. Aoleu, zic, a început spectacolul!. Noroc că știam pe pipăite care pe unde sunt. Nu a trecut mult, două, trei scene, când, la un moment dat, dau să urc, pun un picior pe taburet, un picior pe scenă și simt că alunec de pe taburetul acela care era moale și mă duc de pe scenă în spate. În spatele scenei era un fundal de pânză și în spatele fundalului era o altă sală, era împărțită sala în jumătate. M-am dus cu spatele în pânza aceea, am căzut undeva, doar picioarele mi se mai vedeau de după scenă. A venit colegul meu George, care este cam cât mine de statură, nu știu cum a avut putere să ridice 60 de kilograme și să mă pună în mijlocul scenei”, ne-a povestit Paula Chirilă.
Luată prin surprindere de incident, actrița își făcea probleme de ceea ce văzuse sau ar fi putut să vadă spectatorii: „Îți dai seama ce era în capul meu? Doamne, mi s-au văzut chiloții, mi s-au văzut toate desuurile, toate dedesubturile, mă știe acum lumea și pe față, și pe dos! Mi-a fost o rușine!”.
Arătarea din… colivie
Pe cel de-al treilea loc se află povestea amuzantă din timpul unui spectacol jucat la Oradea. Actrița a avut surpriza de a vedea direct pe scenă ce se ascundea în colivia din decor. „Jucam Rosina din „Bărbierul din Sevilla”. La un moment dat, țin minte că aveam un porumbel viu într-o cușcă. Era închiriat, tot timpul era adus de la grădina zoologică. Atunci nu l-au mai adus, pentru că era în perioada cu puișori. Și nu înțelegeam de ce râde lumea în teatru înainte de spectacol… Când am intrat pe scenă și am luat pânza de pe porumbel, era înăuntru o arătare împăiată, de prin pod, plină de praf. Abține-te, Chirilă, să râzi în scenă!”, a rememorat Paula surpriza avută în fața publicului, dar pe care a reușit să o mascheze cu brio.
Video: Cosmin Nistor