Manelistul a declarat aseară, la Antena 1, că nu a atins-o pe Ionela în incidentul de sâmbătă. Ei, bine, Vali Vijelie, minţi! Libertatea a intrat în posesia unei înregistrări video în care se vede mai mult decât clar cum stai cocoţat pe capota maşinii în care se refugiase tânăra Ionela, pe care, mai apoi, ai scos-o cu forţa din autoturismul de lux.
Ionela a refuzat să deschidă portiera
Imaginile pe care le difuzăm azi sunt dintr- un filmuleţ care începe de la momentul în care geamul bolidului BMW X6 (n.r. – care îi aparţine lui Gabi Athos, fiul patroanei urma să lucreze la un salon de frumuseţe) are deja parbrizul făcut ţăndări, iar Vijelie se odihneşte, cu mândrie, pe capota maşinii pe care a pus stăpânire sub privirile îngrozite ale proprietarului, dar şi ale altor doi amici ai acestuia. În secundele următoare, manelistul se răsuceşte nervos pe capotă, coboară de pe autoturism şi se duce glonţ spre portiera din dreapta, trăgând energic de ea.
După mai multe încercări, Vijelie deschide uşa maşinii şi o scoate pe Ionela, aflată pe locul din dreapta, apucând-o de ceafă, pe biată fată. Apoi, Vali Vijelie se îndreaptă cu tânăra pe care o ţine strâns de gât, în “cravaşă”, spre autoturismul în care îl aşteptau complicii săi, martori la tot evenimentul consumat în plină zi. În urma lor, un individ recuperează geanta fetei, rămasă în bolidul din care Ionela a fost extrasă cu forţa.
A vrut să cumpere BMW-ul avariat
Poate că aceste imagini îi vor reîmprospăta memoria manelistului, atunci când va fi chemat la Poliţie şi va trebui să justifice faptul că a forţat portiera unei maşini care nu era proprietatea lui şi, mai ales, că a scos-o cu forţa pe Ionela din autoturismul BMW. Vali Vijelie este cercetat pentru lipsire de libertate în mod ilegal, adică răpire, distrugere şi tulburarea liniştii publice.
Între timp, se pare că manelistul încearcă să cadă la pace cu familia lui Gabi Athos, cel care a intenţionat, fără succes, să o ferească pe Ionela de furia cântăreţului. Conform unor apropiaţi ai tânărului, manelistul s-a arătat dispus să cumpere BMW-ul X6, avariat grav în urma incidentului de sâmbătă, cu suma de 100.000 de euro, bani suficienţi, speră Vijelie, pentru ca Athos să-şi achiziţioneze un autoturism nou.
«Fata era foarte speriată şi ţipa»
Unul dintre martorii care au privit îngroziţi incidentul de sâmbătă ne-a declarat, fireşte sub protecţia anonimatului: “După ce BMW-ul negru (n.r. – în care se afla Vijelie) a blocat X6-le (n.r. – în care erau Ionela şi fiul patroanei ei), manelistul a coborât din maşină şi s-a repezit la ei. S-a urcat pe jeep şi i-a distrus parbrizul cu picioarele. Apoi s-a aşezat pe capotă şi a început să urle la ei. Ţipa să deschidă portierele, altfel sparge maşina. Când a scos-o cu forţa, fata era foarte speriată şi ţipa”, ne-a povestit martorul.
Asta a declarat Vijelie după incident
“Este o glumă proastă, nu? Eu nu am ieşit astăzi din casă, nu am făcut nimic… Sunt în Giurgiu, am o petrecere diseară”, le-a spus el reporterilor Libertăţii.