Ada Condeescu, care mărturisea în urmă cu ani că i-ar sta bine să joace în telenovele, este una dointre actrițele care au reușit să se impună în peisajul artistic din România, dar și din străinătate.

Ada Condeescu, care anul trecut s-a căsătorit cu partenerul ei, Cătălin Mitulescu, este însărcinată și urmează să devină mămică pentru prima oară.

Actrița și-a arătat pentru prima oară burtica de gravidă la un eveniment monden la care a fost prezentă, mai exact la galla Elle, care a avut loc în Capitală.
VIDEO/Actrița Ada Condeescu este însărcinată. Și-a arătat pentru prima oară burtica de gravidă la Gala Elle
Ada Condeescu, care a făcut un rol excepțional în filmul „eu când vreau să fluier, fluier”, se află în ultimul trimestru de sarcină.

„Mă simt foarte bine, sunt sănătoasă, mă odihnesc suficient. Atunci când ies rar la evenimente pot să mă descurc pe tocuri”, a declarat Ada Condeescu în exclusivitate pentru Libertatea.

Binecunoscuta actriță a refuzat, însă, să ofere mai multe detalii despre bebelușul pe care urmează să-l aducă pe lume.

Ada Condeescu a purtat, la gala Elle, o rochie de culoare neagră, strânsă pe corp, iar pe deasupra a avut o pelerină de culoare roșie, strălucitoare.


Citește și: VIDEO EXCLUSIV/ Iubește animalele de moare, însă adoră și personajul Cruella De Vil. Raluca Bădulescu a avut o apariție de infarct


 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

De ce a murit Silviu Prigoană. Cauza decesului a fost sabilită de legiști
Știrileprotv.ro
De ce a murit Silviu Prigoană. Cauza decesului a fost sabilită de legiști
Ce se întâmplă chiar în aceste momente cu copiii Adrianei Bahmuțeanu: "Din respect pentru memoria lui Silviu..." Ce detalii s-au aflat, după scandalul cu Poliția
Viva.ro
Ce se întâmplă chiar în aceste momente cu copiii Adrianei Bahmuțeanu: "Din respect pentru memoria lui Silviu..." Ce detalii s-au aflat, după scandalul cu Poliția
Văduva lui Prigoană, prima reacție după moartea soțului ei. Ți se rupe inima. Surpriză! Cine se va ocupa de înmormântare: ”Mi-a lăsat o listă”. Înhumat sau incinerat?
Libertateapentrufemei.ro
Văduva lui Prigoană, prima reacție după moartea soțului ei. Ți se rupe inima. Surpriză! Cine se va ocupa de înmormântare: ”Mi-a lăsat o listă”. Înhumat sau incinerat?
Orașul din România care își schimbă fața de Crăciun. S-au adus sute de brazi, vor fi montate tuneluri luminoase și se organizează un parc de distracții
FANATIK.RO
Orașul din România care își schimbă fața de Crăciun. S-au adus sute de brazi, vor fi montate tuneluri luminoase și se organizează un parc de distracții
Silviu Prigoană a murit » De ce a refuzat vehement să investească la clubul din Superliga: „M-a dezgustat”
GSP.RO
Silviu Prigoană a murit » De ce a refuzat vehement să investească la clubul din Superliga: „M-a dezgustat”
SURPRIZĂ la Hollywood! Celebra actriță a anunțat că este însărcinată cu al patrulea copil
Elle.ro
SURPRIZĂ la Hollywood! Celebra actriță a anunțat că este însărcinată cu al patrulea copil
Anamaria Prodan i-a cerut iertare lui Reghecampf, după moartea lui Silviu Prigoană: 'Am pus mâna pe telefon şi i-am scris' Ce s-a întâmplat după ce a trimis mesajul
Unica.ro
Anamaria Prodan i-a cerut iertare lui Reghecampf, după moartea lui Silviu Prigoană: 'Am pus mâna pe telefon şi i-am scris' Ce s-a întâmplat după ce a trimis mesajul
Cât costă noaptea de Revelion? Oferte spectaculoase pentru Revelion 2025
Financiarul.ro
Cât costă noaptea de Revelion? Oferte spectaculoase pentru Revelion 2025
"Atât e! O clipire din ochi!" O tânără şi-a condus bunica spre moarte, pe un drum din Mureş. A intrat cu maşina în copac în timp ce aşeza centura bătrânei
Observatornews.ro
"Atât e! O clipire din ochi!" O tânără şi-a condus bunica spre moarte, pe un drum din Mureş. A intrat cu maşina în copac în timp ce aşeza centura bătrânei
Horoscop 14 noiembrie 2024. Balanțele au ocazia să dea dovadă de răbdare, de toleranță și de bunăvoință față de cei din jur
HOROSCOP
Horoscop 14 noiembrie 2024. Balanțele au ocazia să dea dovadă de răbdare, de toleranță și de bunăvoință față de cei din jur

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI