Chiar dacă nu-l scapă pe fiul lor din ochi, preferând de cele mai multe ori să-l ia cu ei la concerte sau la evenimente, Deea și Dinu Maxer au luat măsuri suplimentare de protecție.

„Noi ne-am mutat cu locuința. Ne-am luat un alt apartament într-un complex rezidențial, iar Dinu face parte din comitetul blocului  și a discutat deja cu ceilalți vecini că este momentul să ne montăm camere de luat vederi. Era în plan chestia asta chiar și înainte de a fi scandalul cu pedofilul din lift, dar acum ne-am pus mai serios pe treabă și au început băieții să se intereseze mai mult de aceste camere de luat vederi. Cu toții suntem părinți, noi femeile avem program mai scurt decât băieții la muncă și stăm mai mult pe acasă și nu ne-ar plăcea să ne bată cineva la ușă. Ne este frică. Este normal să fim protejați”, ne-a declarat Deea, completată de soțul ei care face parte din comitetul administrativ al complexului unde locuiesc.

„Informația este putere și atunci, fiind în comitet, dețin informația și contribui cât pot la realizarea unor lucruri. În ceea ce privește camerele de luat vederi, într-adevăr privind și din acest punct de vedere, sunt destul de importante. În schimb nu știu cât de repede rezolvă o problemă de genul ăsta. Doar o sesizează după”, a spus și Maxer.

Deea și Dinu Maxer au luat măsuri de securitate

Totuși cei doi mizează pe faptul că nu vor avea niciodată nevoie să se uite pe camerele de luat vederi pentru a găsi vreun vinovat, ci speră ca fiul lor să fie ferit de astfel de situații. „Eu am un băiat descurcăreț, care deja a crescut, mai are puțin și face 7 ani și cred că s-ar descurca într-o situație de genul acesta și ar reacționa într-un fel. Adică ar riposta, ar țipa. Iar eu sunt genul de mamă care încă nu-mi las copilul din mână să meargă singur cu liftul sau să plece”, a spus Deea.

De aceeași părere este și Dinu care ne-a declarat că nici nu concepe să-l lase pe micuț nicio clipă nesupravegheat. „Nu ne-am gândit niciodată la ceva rău. Nu a trezit în mine niciun sentiment de frică din cauză că băiețelul nostru este  sub directa noastră supraveghere, iar dacă nu suntem noi sunt bunicii, nașii”, a spus și Dinu.

VIDEO: Cosmin Nistor

FOTO: Dumitru Angelescu

CITEȘTE ȘI:

VIDEO EXCLUSIV/Paula Chirilă ”cochetează” cu ideea de a-și face un nou iubit, la nici o lună de la divorț. „Poate l-am găsit deja”

 
 

Urmărește-ne pe Google News