După un an de relație, Otilia Bilionera a primit inelul de la iubitul turc. Cererea în căsătorie a fost pe placul ei, la fel și inelul cu diamante și safir pe care acum îl poartă pe deget. „Mă așteptam să fiu cerută, aveam planuri să rămânem împreună încă de la început, nu mă așteptam să fie fix în ziua în care am împlinit un an de când ne-am cunoscut.

Cererea a avut loc în cadrul familiei lui, el e foarte familist, acolo s-a întâmplat momentul, eu am stat în Turcia două luni aproape”, a spus Otilia Bilionera, care a spus că nunta va avea loc în Turcia ori anul următor, iar o petrecere va organiza și în România, pentru rudele ei din Moldova.

„O să discutăm, o să vorbim și cu părinții mei și să stabilim o dată toți împreună. Nu știu dacă va fi anul ăsta, posibil să fie. Nunta probabil va fi acolo, în ceea ce privește rochia de mireasă nu știu, nu sunt eu foarte pompoasă cu chestiile astea, dar nunta să fie tradițională, tradițional turcească, că vrem să o facem acolo. Probabil vom face și o masă aici că nu putem să aducem rudele din Moldova în Turcia, că nu vine nimeni acolo”, a mai zis vedeta.

otilia-bilionera-si-iubitul-1Icon photoVEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 8
Copiii-eroi în revoluția din 1989: uciși accidental, pentru că au protestat contra lui Ceaușescu sau împușcați ca „teroriști” la intrarea în era Iliescu
Recomandări
Copiii-eroi în revoluția din 1989: uciși accidental, pentru că au protestat contra lui Ceaușescu sau împușcați ca „teroriști” la intrarea în era Iliescu

Viitorul soț al Otiliei Bilionera nu a venit până acum în România

În același interviu, Otilia Bilionera a spus despre soțul ei, pe care îl ține departe de ochii tuturor, că nu poate vezi în România, nu a primit viza. În schimb, ea locuiește acolo și ajunge în țară când are diferite cântări sau evenimente.

„Eu locuiesc la el acolo, dar eu dacă am treabă și în România, nu pot să-mi neglijez munca și cariera și să stau doar acolo, vin și în țară. El nu poate să vină în țară, nu i s-a acordat viză, e mai greu pentru turcii tineri să vină în țară în perioada asta”, a mai zis Otilia Bilionera pentru Spynews.

Cine e, de fapt, viitorul soț al Otiliei Bilionera: „I s-a pus sechestru pe proprietăți”

Artista este de un an într-o relație cu bărbat turc pe nume Bekir Ali și are 23 de ani, fiind mai tânăr cu 7 ani decât ea. Vârsta nu a fost o problemă, pentru că iubitul Otiliei a fost mereu un bărbat matur, potrivit declarațiilor sale. „Este destul de atent pentru vârsta lui, destul de matur. El împlineşte în octombrie 24 de ani. Este o diferenţă de 7 ani între noi. Se ştie că turcii sunt mai romantici, mai pasionali, mai atenţi, de asta îmi şi plac.

Nu mi-a fost teamă de diferenţa de vârstă dintre noi pentru că el este mai matur. Asta pentru că are şi o poveste de viaţă mai tristă. A trebuit să se maturizeze şi să cunoască ce înseamnă responsabilităţile încă de pe la 18, 19 ani. Eu l-am cunoscut când avea 22 de ani şi nu mi-a dat niciodată de înţeles că ar avea vârsta aceasta”, a spus Otilia pentru Fanatik.

PNL a plătit o campanie în care Călin Georgescu a fost promovat intens pe TikTok, similară cu o campanie a Rusiei în Ucraina, a descoperit ANAF
Recomandări
PNL a plătit o campanie în care Călin Georgescu a fost promovat intens pe TikTok, similară cu o campanie a Rusiei în Ucraina, a descoperit ANAF

„El mai are o soră şi pe mama lui”

Bekir Ali are o poveste de viață dureroasă, iar tatăl lui și-a pus capăt zilelor din cauza unor probleme de ordin financiar. De la 19 ani, iubitul Otiliei a fost stâlpul familiei și a renunțat la facultate pentru a le ajuta pe mama și sora lui.

„Când avea 19 ani, tatăl lui s-a sinucis şi el a fost cel care l-a găsit împuşcat. S-a împuşcat în piept. Iubitul meu l-a găsit în maşină. Tatăl lui făcuse foarte mulţi bani, au deschis o afacere, care nu a fost cea mai ok. A pierdut tot, i s-a pus sechestru pe proprietăţi, pe absolut tot şi-atunci tatăl lui nu a văzut altă scăpare decât să se sinucidă.

Toată responsabilitatea i-a căzut iubitului meu pe umeri. El mai are o soră şi pe mama lui. A trebuit să renunţe la Facultatea de Arhitectură ca să poată munci şi să îşi întreţină mama şi sora. Este un tip descurcăreţ şi muncitor şi a scos-o la capăt”.

   

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentarii (16)

mariussorin75   •   25.08.2023, 13:28

O piesa de colectie..

chiruleonard   •   25.08.2023, 11:59

Mda, :)

N3gry90   •   24.08.2023, 20:07

Asta a avut toate națiile mai puțin românași!

Vezi toate comentariile (16)
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Încă un DIVORȚ în showbizul românesc! Și-au spus ADIO după 10 ani de mariaj! 'S-a încheiat într-un mod civilizat, nu e cu scandal'
Unica.ro
Încă un DIVORȚ în showbizul românesc! Și-au spus ADIO după 10 ani de mariaj! 'S-a încheiat într-un mod civilizat, nu e cu scandal'
Cum arăta Corina Caciuc în urmă cu câțiva ani, înainte de operațiile estetice...Pare altă femeie, dar și atunci era atrăgătoare
Viva.ro
Cum arăta Corina Caciuc în urmă cu câțiva ani, înainte de operațiile estetice...Pare altă femeie, dar și atunci era atrăgătoare
În sfârșit, Adrian Cioroianu a vorbit despre divorțul de Daniela Nane: "Am cunoscut-o într-un studio de televiziune". Ce spune despre pozele cu fosta soție și iubitul tinerel
Libertateapentrufemei.ro
În sfârșit, Adrian Cioroianu a vorbit despre divorțul de Daniela Nane: "Am cunoscut-o într-un studio de televiziune". Ce spune despre pozele cu fosta soție și iubitul tinerel
Ce să nu faci niciodată ca să atragi prosperitatea în viața ta. Anca Dimancea dezvăluie obiceiul negativ pe care multe persoane îl au: ”Vreau să se înțeleagă acest lucru”
FANATIK.RO
Ce să nu faci niciodată ca să atragi prosperitatea în viața ta. Anca Dimancea dezvăluie obiceiul negativ pe care multe persoane îl au: ”Vreau să se înțeleagă acest lucru”
Ce decizie au luat Anca Țurcașiu și iubitul ei, Călin Șerban, pentru începutul lui 2025. Confesiunea făcută de artistă: „De pe 2 ianuarie…”
Elle.ro
Ce decizie au luat Anca Țurcașiu și iubitul ei, Călin Șerban, pentru începutul lui 2025. Confesiunea făcută de artistă: „De pe 2 ianuarie…”
S-a aflat! De ce a jignit-o Makaveli, tiktokerul care l-a susţinut pe Călin Georgescu în campanie, pe soția lui Mihai Gâdea. 'E personal'. Ce detalii au ieșit acum la iveală
Unica.ro
S-a aflat! De ce a jignit-o Makaveli, tiktokerul care l-a susţinut pe Călin Georgescu în campanie, pe soția lui Mihai Gâdea. 'E personal'. Ce detalii au ieșit acum la iveală
Staţiunea aflată la 20 de kilometri de Miercurea Ciuc care concurează cu Poiana Braşov. Peisajele fabuloase şi pârtiile excelente atrag turiştii ca un magnet
Observatornews.ro
Staţiunea aflată la 20 de kilometri de Miercurea Ciuc care concurează cu Poiana Braşov. Peisajele fabuloase şi pârtiile excelente atrag turiştii ca un magnet
Horoscop 22 decembrie 2024. Berbecii sunt dornici de rezultate și asta se vede în tot ce faci, de la cele mai simple gesturi, până la decizii
HOROSCOP
Horoscop 22 decembrie 2024. Berbecii sunt dornici de rezultate și asta se vede în tot ce faci, de la cele mai simple gesturi, până la decizii

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI