Pe 8 iunie, Johnny Depp a avut concert în București alături de trupa sa, „Hollywood Vampires”. La eveniment au venit și Viorica și Ioniță de la Clejani, care s-au bucurat să-l revadă pe marele actor. Aceștia se cunosc din anul 2000 și s-au împrietenit la filmările pentru pelicula „The Man Who Cried”, realizată în urmă cu 23 de ani.
„Acordeonul meu s-a spart, după ce filmasem în ploaie. Apoi, acest mare artist mi-a făcut cadou un acordeon nou, de ziua mea de naștere. După aceea, am cântat pentru Johnny, la Paris, iar el avea lacrimi în ochi atunci când soția mea a cântat pentru el un cântec tradițional țigănesc. Am cântat pentru el și în clubul lui, The Viper Room, care se află pe Sunset Boulevard, din Hollywood, dar am cântat și în casa lui din Los Angeles”, povestea Ioniță de la Clejani.
Aflat în București, Viorica și Ioniță de la Clejani au mers să-l vadă pe Johnny Depp și i-au oferit un cadou inedit. Pe 9 iunie, actorul din „Pirații din Caraibe” a împlinit 60 de ani.
„Bucuria reîntâlnirii a fost foarte mare. Să ținem cont că e Johnny Depp, unul dintre marii actori ai lumii, el iubește România, iubește muzica românească. Am fost în urmă cu mai mulți ani invitați și în clubul lui, din America, să sărbătorim, am făcut atunci un concert pentru el și pentru prietenii lui.
Ne-am reîntâlnit acum iar în România, e emoționant pentru noi, de fiecare dată când ne revedem. Johnny este de o modestie ieșită din comun, este un om de la care am învățat că nu există cuvântul «vedetă», a ieșit din vocabularul meu.
Când am fost în clubul lui din America, am văzut oameni care așteptau la intrare și la 4.00 dimineața, oameni care erau acolo pentru a-i lua un autograf. Nu e simplu când te cheamă Johnny Depp. În fața casei lui sunt sute de oameni care așteaptă un autograf, nu are o viață ușoară”, a declarat Ioniță de la Clejani pentru playtech.ro.
„Pentru venirea lui în România am mers cu Viorica și am ales modele de ie”
Viorica i-a dăruit o cămașă tradițională românească, dar și un chimir pe care Johnny Depp îl poartă la concerte. Artista a fost bucuroasă să vadă că marele actor a urcat pe scenă îmbrăcat cu cămășa oferită de ea.
„Pentru venirea lui în România am mers cu Viorica și am ales modele de ie. Am ales, de fapt, pentru toți colegii lui de trupă. Viorica a știut însă ce să aleagă pentru el. Eu am ales o ie cu mai multe flori, ea a ales una cusută cu negru. Johnny a purtat însă doar cămașa de la ea, nu și pe cea de la mine.
Mai are de la noi, primit în dar, și un chimir din piele autentică, pe care am văzut că îl poartă cu drag la concerte. Îi vine foarte frumos, zici că este de acolo. Pe tot Instagramul a postat și poza cu noi. Cămașa aceasta de la Viorica are 60 de ani, nu s-a decolorat, e din zona de sud a țării, e lucrată din in, la războiul de țesut, iar florile sunt cusute manual.
„I-am dăruit și palincă de gutui”
Ne-a fost foarte greu să alegem acest cadou, dar, dacă e să cauți, găsești, și nimic nu e imposibil. I-am dăruit și palincă de gutui. Gustul palincii de gutui îmi place mie, noi o aveam în casă de foarte mult timp și am desfăcut-o numai la ocazii speciale. Și acum a fost o ocazie specială, le-am dat să guste. Aroma palincii de gutui i-au făcut pe acești «Vampiri» să iubească și mai mult România”.
Ioniță de la Clejani speră la o nouă colaborare cu Johnny Depp
„Dumnezeu e mare, puterea lui e mare, totul este posibil! Eu cred în visul american, cred că totul este posibil, i-am spus și lui lucrul acesta. Pentru noi este un vis dincolo de cer faptul că am stat la masă cu acest om, că am fost la el acasă, că am fost invitați în clubul lui.
Are un glob pământesc la picioare. Avem un privilegiu de la Dumnezeu de a-l întâlni pe acest om. El poate să aibă orice, pentru că totul este posibil la el.
Atenția pe care ne-a acordat-o este pentru că avem o muzică frumoasă. Și el iubește muzica. Muzica unește oameni, muzica unește inimi”, spune artistul pentru sursa mai sus menționată.
Vezi rezultatele alegerilor prezidențiale – turul 1 și află când este turul al doilea al votului pentru președinție!