Cei doi s-au cunoscut în urmă cu aproximativ doi ani, la emisiunea „Ferma”, iar de atunci sunt de nedespărțit. Viviana Sposub și George Burcea fac o echipă bună și în bucătărie. Actorul este cel care gătește, iar iubita lui este responsabilă cu curățenia din bucătărie.

„Sunt într-o perioadă foarte bună din punct de vedere sentimental, pentru că am lângă mine o persoană care mă susține în tot ceea ce fac și pe care, la rândul meu, o susțin la fiecare pas. Rezonez cu el la aproape toate capitolele și creștem relația de la lună la lună. Nici nu îmi vine să cred când au trecut 1 an și 7 luni!”, a declarat Viviana Sposub pentru ciao.ro.

Viviana Sposub trece printr-o perioadă frumoasă a vieții sale și se bucură că îl are alături pe George Burcea, care o susține necondiționat. Aceștia formează un cuplu de 1 an și 7 luni, iar relația lor evoluează de la lună la lună.

„George e cu gătitul pentru că se pricepe de minune, iar eu sunt responsabilă cu ceea ce ține de curățenie în bucătărie. Vreau să vă spun că uneori munca mea e mai grea, pentru că el gătește în cantități foarte mari și îi place să folosească absolut toate vasele de care dispunem”, a spus prezentatoarea TV.

Iubita lui George Burcea nu își face planuri și preferă să se bucure din plin de fiecare moment. „Îmi doresc să fim bine, să fim sănătoși. Îmi doresc ca perioada de zbucium să se încheie curând. Nu îmi fac planuri, mă bucur de clipă!”, a mai declarat Viviana Sposub pentru sursa mai sus-menționată.

VEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 4

Viviana Sposub și-a dorit de mică să fie prezentatoare TV

Deși lucrează de ceva timp în televiziune, Viviana Sposub și-a îndeplinit acum un mare vis. Ea își dorea să fie prezentatoare TV, astfel că proiectul pe care îl are la Kanal D a bucurat-o enorm. Iubita lui George Burcea își dorește să reușească și pe plan muzical, iar faptul că are voce a dovedit-o în cântările LIVE pe care le-a avut la „Bravo, ai stil! Celebrities”.

„O parte din visul meu s-a împlinit! Când eram mică îmi doream să devin prezentatoare sau cântăreață. Mă bucur acum de un post de prezentator TV la una dintre cele mai urmărite televiziuni din țară. Sunt extrem de împlinită! Îmi doresc, totuși, să continui și pe partea muzicală. Atunci se va îndeplini visul în întregime!”, a declarat Viviana Sposub.

Urmărește-ne pe Google News